O rachetă a fost descoperită într-o livadă, în apropierea oraşului Briceni, din nordul Republicii Moldova, relatează deschide.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Oamenii din Briceni sunt îngroziţi de cele întâmplate.

Localnicii din Grimăncăuţi spun că au auzit două bubuituri puternice, iar unele camere de supraveghere ar fi surprins acele momente, relatează deschide.md.

Femeile în vârstă au recunoscut că le-a fost frică în acele momente. Una dintre ele relatează că era alături de o vecină în acel moment şi că ambele s-au speriat, înţelegând că este vorba despre o rachetă.

UPDATE - Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, urmare a investigaţiilor şi verificărilor tehnice specializate ale Bombteh în cazul incidentului din apropierea oraşului Briceni, riscurile de explozie au fost excluse.

Potrivit unui mesaj al MAI, specialiştii în expertiză tehnico-explozivă ai Bombteh din cadrul IGP au examinat corpul rachetei şi alte 4 elemente ale acesteia, depistate în diferite zone, concluziile acestora fiind că nu există material exploziv pe acest obiecte supuse cercetării.

„IGSU asigură suportul, pentru ca specialiştii să continue cercetarea la faţa locului, obiectele respective urmând a fi ridicate şi transmise către PCCOCS”, precizează ministerul.

UPDATE -  ”O echipă de genişti ai Armatei Naţionale se deplasează în acest moment la Briceni pentru a cerceta terenul. Cu informaţii suplimentare vom reveni pe parcurs”, a transmis Ministerul Apărării de la Chişinău.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Obiectul exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliţiei de frontieră, care, din cauza bombardamentelor ruseşti de luni, şi-au intensificat gradul de alertă, anunţă Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău.

Totodată, în conformitate cu planurile de acţiune ale MAI, poliţia de frontieră a intensificat patrulele şi a ridicat gradul de aşertă în zona comisariatelor Briceni şi Ocniţa.

În acest moment, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale poliţiei şi poliţiei de frontieră.

La faţa locului sunt aşteptate serviciile specializate ale Ministerului de Interne,

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.