Replici seismice au avut loc luni, în sud-estul Taiwanului, inclusiv un cutremur de magnitudinea 5,5, resimţit în capitala taiwaneză Taipei, la o zi după un cutremur puternic, soldat cu un mort şi rănirea a 150 de persoane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ultimul cutremur a avut loc la ora locală 10.00 (5.00, ora României), la 66 de kilometri sud de oraşul de coastă Hualien, la o adâncime de 13 kilometri, potrivit Institutului american de geofizică USGS.

Agenţia Meteorologică taiwaneză a anunţat o magnitudine de 5,9, iar USGS de 5,5.

Sud-estul Taiwanului, o zonă rurală şi mai puţin dens populată, este afectat de o serie de cutremure începând de sâmbătă.

Cel mai puternic - un seism de magnitudinea 6,9 - a avut loc duminică după-amiaza şi a distrus drumuri şi locuinţe în oraşul Yuli, în care cel puţin o persoană a murit.

Alte patru persoane au fost salvate, după surparea unei clădiri.

Potrivit autorităţilor, au fost rănite, în total, 146 de persoane.

În Taiwan au loc cu regularitate cutremure, însă marea majoritate cauzează doar pagube minore.

Istoria insulei este punctată, însă, de catastrofe sângeroase.

La Hualien, o zonă foarte turistică, a avut loc un cutremur de magnitudinea 6,4 în 2018, soldat cu 17 morţi şi 300 de răniţi.

Cel mai sângeros cutremur înregistrat vreodată în Taiwan, de magnitudinea 7,6, a avut loc în septembrie 1999 şi s-a soldat cu 2.400 de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.