Şeful Guvernului italian, Matteo Renzi, a vizitat joi după-amiază zone afectate de seismele din ultimele două zile şi i-a asigurat pe sinistraţi de susţinerea întregii ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Italia nu-şi va abandona cetăţenii. Seismul ne pune la o mare încercare, dar noi suntem mai puternici", a declarat Renzi după o întâlnire cu membri ai conducerii salvatorilor la Camerino, o comună situată în apropierea epicentrelor cutremurelor cu magnitudinea de 5,5 şi 6,1 produse miercuri şi care au provocat importante pagube materiale, dar nu şi victime.

"În această (joi) dimineaţă, Consiliul de Miniştri a deblocat primele 40 de milioane (de euro). Nu este de ajuns, dar este un prim semnal", a adăugat el, promiţând că nu va lăsa "să se stingă proiectoarele" aţintite asupra regiunii.

La fel ca după cutremurul de la Amatrice, care s-a soldat cu aproape 300 de morţi şi a distrus mai multe localităţi, şeful Guvernului italian a promis o reconstrucţie totală şi "mecanisme virtuoase" pentru ca fiecare cent plătit să fie bine folosit în acest sens. Însă această reconstrucţie necesită "o intervenţie structurală", care va fi necesar să fie "bine explicată Italiei, Europei, întregii lumi", a subliniat Renzi.

Premierul italian poartă în prezent discuţii cu UE astfel încât cheltuielile cu seismul şi primirea migranţilor să nu mai fie luate în cont la calculul deficitului bugetar italian.

Pe de altă parte, directorul Protecţiei Civile italiene Fabrizio Curcio a anunţat că mii de persoane care au fost nevoite să-şi abandoneze locuinţele urmează să fie cazate la hoteluri, cel mai probabil pe coasta Mării Adriatice, pe cheltuiala Guvernului, relatează DPA.

Aproximativ 50 de pacienţi şi 40 de deţinuţi au fost evacuaţi din mai multe spitale şi închisori, iar cinci persoane blocate într-un sat de munte au fost salvate cu elicopterul.

Pene de curent au fost reparate relativ rapid, iar interdicţii de circulaţie pe unele drumuri au fost ridicate.

Mai multe sate pitoreşti, dintre care unele au fost afectate de cutremurul din august, au înregistrat pagube masive. Biserica San Salvatore din Campi di Norcia, un adintre atracţiile din regiune, a fost distrusă.

"Confirm angajamentul Guvernului. Vom repara totul, inclusiv noile pagube provocate de ultimele seisme. Cetăţenii trebuie să ştie că nu sunt singuri", a declarat comisarul italian pentru ajutor în caz de cutremur Vasco Errani.

Comisia Europeană furnizează Italiei "hărţi prin satelit de evaluare a zonelor afectate" şi este "pregătită să ofere un ajutor suplimentar", a declarat comisarul european pentru Ajutor Umanitar Christos Styliades, citat într-un comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.