Regiunile ruseşti Kursk şi Belgorod au fost ţinta unor atacuri din partea forţelor ucrainene de peste graniţă în primele ore ale zilei de miercuri, au declarat oficialii locali, care au anunţat că cel puţin o persoană a fost rănită, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Atacul asupra oraşului Valuiki a durat mai mult de o oră", a scris guvernatorul Belgorodului, Viaceslav Gladkov, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. O femeie a suferit răni provocate de şrapnel la nivelul pieptului, potrivit acestuia.

Gladkov a precizat că forţele de apărare ruse au doborât trei obiecte aeriene, inclusiv o dronă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

De asemenea, forţele ucrainene au tras de 12 ori cu lansatoare de rachete Grad, a adăugat el. Cel puţin opt case private au fost avariate în urma atacurilor.

Separat, Roman Starovoit, guvernatorul regiunii Kursk, situată la nord de Belgorod şi care se învecinează de asemenea cu Ucraina, a declarat că o şcoală şi o casă privată au fost avariate atunci când satul Tiotkino a fost vizat de tiruri, dar nu a precizat forma atacului.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent aceste rapoarte, iar Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei sau de pe teritoriul controlat de Rusia în Ucraina. Ambele părţi neagă că au vizat civili în războiul de 16 luni pe care Rusia l-a lansat asupra vecinului său în februarie 2022.

Explozii şi atacuri în regiunile ruseşti care se învecinează cu Ucraina au avut loc aproape zilnic în ultimele luni, oficialii ruşi dând vina fie pe forţele ucrainene, fie pe sabotorii pro-ucraineni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.