Regimul lui Bashar al-Assad a anunţat luni că deţine ”în întregime” controlul Damascului şi regiunii capitalei, pentru prima oară din 2012, după ce i-a alungat pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) din ultima lor redută din capitala siriană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În decurs de două zile, peste 1.000 de jihadişti au fost evacuaţi din cartierele din sudul Damascului şi din tabăra de refugiaţi palestinieni Yarmouk, ceea ce a permis intrarea forţelor guvernamentale în aceste sectoare vizate de peste o lună de o campanie de bombardamente, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

 

Susţinătorii regimului au ”reuşit să extermine un mare număr de combatanţi din gruparea terorisită Daesh (acronomul arab al SI), ceea ce le-a permis să preia controlul Hajar al-Aswad şi taberei Yarmouk”, a declarat un purtător de cuvânt militar citat de televiziunea de stat.

”Damascul şi împrejurimile sale sunt de-acum în întregime securizate”, a proclamat el, la mai bine de o lună după preluarea controlului de la rebeli asupra întregii Ghoite de Est, o regiune vastă în apropiere de Damasc.

SOHR a anunţat că operaţiunile de ”curăţare” în tabăra Yarmouk s-au încheiat. ”1.600 de combatanţi şi civili” au fost evacuaţi către o regiune deşertică aflată sub controlul SI, în estul ţării, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

De la 19 aprilie, peste 250 de membri ai forţelor proregim au fost ucişi, dar şi 233 de jihadişti şi peste 60 de civili, potrivit SOHR, care dispune de o vastă reţea de surse în această ţară devastată de război.

Din septembrie 2015, odată cu intervneţia militară a aliatului rus, regimul sirian şi-a multiplicat victoriile în faţa rebelilor şi jihadiştilor, dar şi cu ajutorul Iranului şi mişcării şiite libaneze Hezbollah.

El deţine de-acum controlul asupra a peste 50% din teritoriu.

Provinciile Idleb (nord-vest) şi Deraa (sud) contină să nu se afle sub controlul Damascului.

DEPARTE DE PRESĂ

Înaintea izbucnirii conflictului sirian, în 2011, aproximativ 160.000 de persoane trăiau la Yarmouk, cea mai mare tabără de refugiaţi palestinieni în Siria - considerată un cartier al capitalei.

 

Numai câteva sute mai locuiesc în prezent în tabără.

Operaţiunea de evacuare a început sâmbătă, înainte de zori, la mai puţin de 24 de ore după un armistiţiu între regim şi Statul Islamic, potrivit SOHR.

Guvernul sirian nu a confirmat existenţa unui acord cu Statul Islamic, însă o sursă militară siriană a anunţat evacuarea unor femei şi copii.

Potrivit lui Abdel Rahman, operaţiunea a vut loc ”în secret” şi departe de presă, cu scopul ca acest convoi al jihadiştilor să nu fie vizat de bombardamente ale coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite, ce luptă împotriva SI în estul Siriei.

O evacuare negociată de jihadişti - ce cea care a fost coordonată în august de Hezbollah din Liban - către estul Siriei ar putea să fie denunţată drept o simplă deplasare a problemei pe care o reprezintă prezenţa SI în Siria.

Această evacuare a adus critici Guvernului sirian, dar şi coaliţiei internaţionale, ale cărei avioane au supravegheat convoiul jihadiştilor şi civililor.

SI mai controlează mai puţin de 3% din teritoriul sirian.

În estul provinciei Deir Ezzor (est), gruparea jihadistă pierde totodată teren în faţa unei alianţe arabo-kurde susţinute de trupe franceze şi americane, prezente la sol, potrivit SOHR.

Această alianţă a Forţelor Democratice Siriene (FDS) a anunţat la începutul lui mai lansarea fazei ”finale” a ofensvei sale contra SI, în această regiune izolată şi deşertică situată la frontiera cu Irakul.

Războiul din Siria, care s-a soldat cu peste 350.000 de morţi, a izbucnit în 2011 după reprimarea sângeroasă a unor manifestaţii paşnice în favoarea unor reforme, după care a devenit tot mai complex, în timp, prin implicarea unor grupări jihadiste şi unor puteri străine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.