Regele Charles al III-lea va efectua marţi prima sa vizită în Irlanda de Nord în calitate de monarh, în cadrul unui turneu în Marea Britanie, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
El se va întâlni cu liderii partidelor de la Stormont şi va primi un mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui adunării. Camilla, regina consoartă, îl va însoţi, iar premierul Liz Truss se va alătura cuplului regal la o slujbă religioasă în Belfast.
 
Când Regele Charles şi Camilla vor sosi marţi la Belfast City Airport, vor fi întâmpinaţi de secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris, de directorul executiv al aeroportului, de locotenentul din Belfast şi de câţiva elevi.
 
Regele şi regina consort se vor întâlni apoi cu liderii principalelor culte religioase din Irlanda de Nord, înainte de o slujbă de rugăciune şi reflecţie asupra vieţii reginei Elisabeta a II-a, care va avea loc marţi după-amiază la Catedrala Sfânta Ana din Belfast.
 
Cuplul regal se va deplasa prin centrul oraşului Belfast pe un traseu care va include Wellington Place, Donegall Square North, Chichester Street şi Victoria Street.
 
La finalul slujbei, Regele şi Regina Consort vor fi escortaţi până la treptele de la uşa de vest a catedralei, unde cuplul regal poate alege să se întâlnească cu membrii publicului la capătul Donegall Street din Writers' Square.
 
Un serviciu de autobuz de transfer va funcţiona marţi, între orele 07:00 şi 10:30 BST, cu plecare atât din gara Lisburn, cât şi de la Eikon Centre, pentru membrii publicului care doresc să viziteze Royal Hillsborough marţi.
 
Se aşteaptă perturbări ale traficului în Belfast şi Hillsborough, iar Translink a avertizat clienţii să se aştepte la unele întârzieri.
 
Regele Charles se va întoarce la Londra marţi seara.
 
Charles a devenit rege în urma decesului mamei sale, regina Elisabeta a II-a, joi.
 
Mii de oameni au stat la coadă toată noaptea pentru a trece pe lângă sicriul ei, care a fost expus publicului timp de 24 de ore la Catedrala St Giles din Edinburgh.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.