Preşedintele rus Vladimir Putin poartă ”responsabilitatea” morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi, stabileşte Parlamentul European (PE) într-o rezoluţie adoptată joi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Guvernul rus şi Vladimir Putin personal poartă responsabilitatea penală şi poliitcă a morţii lui Aleksei Navalnîi”, subliniază Parlamentul European în această rezoluţie cu caracter neconstrângător, adoptată cu o foarte largă majoritate - de 508 la nouă voturi -, la o zi după ce văduva opozantului, Iulia Navalnaia, s-a adresat hemiciclului.

Parlamentul European cere o anchetă internaţională independentă şi transparentă cu privire la circumstanţele exacte ale decesului opozantului rus, pentru ca cei care se fac vinovaţi ”să dea socoteală” şi să de facă dreptate.

Legislativul cataloghează regimul Putin drept ”belicist, autocratic şi kleptocratic” şi îşi exprimă susţinerea faţă de opozaiţia democratică din Rusia.

El cere statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să-şi dubleze eforturile în vederea găsirii unor mijloace concrete în vederea unei eliberări a deţinuţilor politici ruşi, mai ales a celor a căror stare a sănătăţii este proastă sau au fost victime ale torturii, şi să ia în calcul posibilitatea unor schimburi de deţinuţi

FUNERALII

Cu o zi înaintea funeraliilor lui Aleksei Navalnîi, prevăzute vineri, la Moscova, PE cere Moscovei ”să nu pună piedici eforturilor” familiei Navalnîi ”de a organiza funeralii cu demnitate”.

Miercuri, la Strasbourg, Iulia Navalnaia, văduva opozantului rus, a anunţat că se teme de arestări la aceste funeralii.

Aceste funeralii ar putea să mobilizeze în număr mare susţinători ai fostului adversa numărul unu al lui Vladimir Putin şi să fie stânjenitoare preşedintelui rus, care se pregăteşte să triumfe din nou într-un scrutin - fără opoziţie - prevăzut în perioada 15-17 martie.

Aleksei Navalnîi a murit la 16 februarie în Colonia penitenciară nr, 3, în Arctica.

Potrivit serviciilor penitenciare ruse (FSIN), el a murit brusc, după ce i s-a făcut rău, ”în urma unei plimbări”.

Echipa opozantului şi numeroşi lideri din Occident l-au acuzat, însă, pe Vladimir Putin de ”uciderea” opozantului, care a petrecut trei ani în detenţie, în condiţii grele.

Aleksei Navalnîi a fost distins cu Premiul Saharov în 2021 de către Parlamentul Euroepan - cea mai înaltă distrincţie a Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.