Preşedintele rus Vladimir Putin l-a îndemnat miercuri pe omologul său venezuelean Nicolas Maduro să continue un dialog cu opoziţia, pentru a evita o situaţie ”nefastă”, într-o ţară pradă unei profunde crize economice şi politice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rusia susţine toate organele legitime ale puterii din Venezuela, preşedintele şi Parlamentul, dar şi dialogul pe care dumneavoastră, domnule preşedinte, şi Guvernul dumneavoastră îl purtaţi cu opoziţia”, a declarat Putin într-o întâlnire oficială la Kremlin.

”Orice refuz al dialogului este, pentru noi, iraţional, nefast pentru ţară şi ameninţă bunăstarea populaţiei”, a declarat el, refirmându-şi totodată susţinerea faţă de Venezuela ”în acest moment dificil în care se aflăţara sub o presiune externă”.

Potrivit lui Putin, Rusia ”a investit în mare patru miliarde de dolari în economia Venezuelei”, şi anume în sectoarele agricol şi farmaceutic.

În privinţa cooperării militare, ea ”se exprimă înainte de toate prin angajamentele Rusiei privind întreţinerea echipamentului achiziţionat de Venezuela”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Maduro i-a făcut cadou lui Putin o copie sabiei lui Simon Bolivar în bătălia de la Carabobo, în semn de mulţumire faţă de susţinerea pe care i-o acordă.

Sosit marţi la Moscova, preşedintele venezuelean a declarat că ”s-a simţit mereu foarte în largul său la Moscova”.

”Împreună, noi putem depăşi toate obstacolele”, a declarat el, adresându-i-se lui Putin.

Cei doi preşedinţi se întâlnesc miercuri pentru a ”discuta despre afacerile regionale (...) şi despre amestecul direct al unor terţe ţări în afacerile ibero-americane”, anunţa Kremlinul.

Nicolas Maduro, care a fost ultima oară la Moscova în decembrie, a anunţat totodată întâlniri cu conducători ai unor ”importante societăţi ruse” în această nouă vizită.

Afectat de cea mai gravă criză economică din istoria recentă a ţării sale, Maduro, care se află la putere din 2013, a fost reales într-un al doilea mandat în 2018, într-un scrutin boicotat de opoziţie, care i-a respins rezultatul, la fel ca o mare parte a comunităţii internaţionale.

La sfârşitul lui ianuarie, liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, susţinut de numeroase ţări occidentale, în frunte cu Statele Unite, s-a autoproclamat preşedinte interimar, însă nu a reuşit să-l înlăture de la putere pe liderul socialist.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.