Fosta campioană olimpică Alina Kabaeva, în vârstă de 36 de ani, care ar avea de aproape 20 de ani o idilă - un subiect tabu în Rusia şi despre care presa nu scrie nimic - cu Vladimir Putin, în vârstă de 66 de ani, ar fi născut la 7 mai doi băieţi gemeni la centrul Spitalicesc Kulakov din Moscova - un eveniment înconjurat în cel mai mare secret, dezvăluie Le Point.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu trei săptămâni mai înainte, agenţi din cadrul FSO - serviciul de protecţie al preşedinţiei - au luat spitalul cu asalt. Ei au evacuat al patrulea etaj şi au obţinut transferul pacienţilor la alt serviciu, potrivit cotidianului francez, care adaugă că jumătate din personalul medical a fost pus să-şi ia concediu, iar vizitele externe au fost interzise.

”În ziua naşterii, un medic italian, asistat de directorul centrului, a realizat o cezariană”, a declarat jurnalistul rus în exil Serghei Kanev, cu relaţii la serviciile de informaţii.

Alina Kabaeva îşi măreşte, astfel, familia, pentru că ea este mama unui băiat în vârstă de zece ani şi a unei fete în vârstă de şase ani. Au fost alte două naşteri ”clandestine”, iar una ar fi avut loc într-o clinică elveţiană recomandată de către fostul premier italian Silvio Berlusconi, un mare prieten al lui Putin.

Liderul de la Kremlin şi Alina Kabaeva s-ar fi cunoscut la începutul anilor 2000, în perioada în care specialista în gimnastică ritmică, de origine uzbekă, frecventa podiumurile.

Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice (JO) din 2000, cu aur patru ani mai târziu, la Atena, de două ori campioană a lumii, de cinci  ori campioană a Eurpei, Alina Kabaeva, supranumită ”cea mai suplă femeie din Rusia”, l-ar fi cucerit atunci pe judoka, la rândul său tatăl a două fete.

Cu excepţia câtorva dineuri de gală, cei doi nu apar niciodată împreună în public. Iar celor care-l întreabă despre presupusa sa relaţie, Putin le replică ”am avut întotdeauna un sentiment negativ faţă de cei care, cu nasul lor plin de muci şi fantasmele lor erotice, se amestecă în viaţa altora”.

Ziarul Moskovski Korrespondent urmează să fie închis după ce a publicat un articol despre gimnastă şi preşedinte.

CĂSĂTORIE ÎN CURÂND?

În iunie 2013, Putin ridica, cu toate acestea, vălul de pe viaţa sa privată. El anunţa, în faţa camerelor de luat imagini ale telviziunii de stat, despărţirea sa de Liudmila, soţia sa, după 30 de ani de căsătorie.

”Uniunea noastră s-a încheiat, nu ne mai vedem deloc”, declară ea.

Alina Kabaeva îşi continuă, la rândul său, cariera. Mai întâi în politică, după ce obţinut un mandat de deputată în partidul prezidenţial Rusia Unită, până în 2014. Iar apoi intrând în holdingul National Media Group, proprietarul unor posturi de televiziune, radio, ziare şi societăţi de producţie de film.

În decembrie 2018, la marea conferinţă de presă anuală a lui Putin, un jurnalist de la LifeNews, o publicaţie controlată de compania Alinei Kabaeva, l-a întrebat ”când şi cu cine vă veţi căsători?”.

”Ca orice persoană respectabilă, o voi face mai devreme sau mai târziu”, i-a răspuns el.

În acea zi, toată lumea a văzut mâna Alinei Kabaeva în spatele întrebării. Potrivit unor zvonuri, ea ar considera că preşedintele ar cam întârzia să-i ofere postul de Primă Doamnă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.