Punctul de trecerea frontierei de la Rafah a fost redeschis luni pentru a permite evacuarea unor străini şi palestinieni răniţi din Fâşia Gaza în Egipt, după ce a fost închis pe timpul weekendului, declară un reprezentant egiptean unui jurnalist CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rafah este singurul punct de trecerea frontierei care nu se află sub controlul Israelui, care a închis toate celelate puncte de trecerea frontierei pe care le controlează luna trecută.

Săptămâna trecută Israelul şi Hamasul au ajuns la un acord prin care le permit deţinătorilor de paşapoarte străine sau răniţilor grav evacuarea din enclava palestiniană pe la Rafah.

Evacuarea a fost suspendată în weekend după ce Israelul a comis un atac aerian asupra unei ambulanţe aparţinând Crucii Roşii palestiniene.

Nouă palestinieni răniţi grav în atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza au fost evacuaţi în spitale din Egipt, anunţă luni oficialul citat.

Cinci persoane însoţeau răniţii, potrivit acestui oficial.

Potrivit CNN, până în prezent, în Egipt au fost evacuaţi 93 de răniţi grav, inclusiv cei de luni.

Ambulanţe aparţinând Semilunii Roşii egiptene s-au aşezat la coadă, luni, în apropierea frontierei, după care răniţlor palestinieni li s-a permis să treacă frontiera şi să aştepte să fie transportaţi la spital, potrivit jurnalistului CNN.

Autoritatea Generală a Frontierei din Fâşia Gaza a anunţat luni după-amiază că punctul de trecerea frontierei de la Rafah a fost deschis în vederea evacuării unor străini şi egipteni ale căror nume figurau pe o listă în vederea evacuării la 1 noiembrie.

Autoritatea le cere acestor persoane să evacueze imediat şi subliniază că numai cei care figurează pe listă pot fi evacuaţi.

Cel puţin 25 de TIR-uri, trimise de către Semiluna Roşie egipteană au intrat în Fâşia Gaza duminică, declară CNN Societatea Semilunii Roşii Palestiniene (PRCS) cu sediul la Gaza.

Numărul total al TIR-urilor care a intrat în Fâşia Gaza a crescut astfel la 476.

Alte TIR-uri urmau să traverseze frontiera luni, însă Semiluna Roşie palestiniană nu a putut să confirme acest lucru din cauza lipsei comunicaţiilor în anumite zone.

În medie, 30 de TIR-uri au intrat pe zi în Fâşia Gaza, potrivit PRCS.

Combustibil nu a fost autorizat să intre în enclavă, subliniază Semiluna Roşie palestiniană.

Punctul de trecrea frontierei de la Rafah a fost închis temporar vineri, în urma unui atac aerian israelian asupra unei ambulanţe aparţinând Semilunii Roşii palestiniene, care se întrepta către Rafah cu palestinieni răniţi la bord ce urmau să fie evacuaţi.

Armata israeliană a anunţat vineri că a atacat o ambulanţă, deoarece era folosită de Hamas, susţine ea.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, aflată sub controlul Hamas, a respins aceste acuzaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.