Provincia Québec a abandonat o ”contribuţie de sănătate”, o taxă care-i vizează pe nevaccnaţii împotriva covid-19 pe care a anunţat-o luna aceasta şi care a provocat reacţii dure în această provincie canadiană francofonă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul din Québec François Legault a decis, îngrijorat de disensiuni în rândul populaţiei, să retragă acest proiect de lege, în contextul în care, afirmă el, ”vedem nemulţumirea crescând zi de zi”.

”Pentru ca Québecul să meargă înainte într-o atmosferă socială liniştită, vă anunţ că Guvernul nu va depune acest proiect de lege privind contribuţia de sănătate”, a anunbţat el marţi, într-o conferinţă de presă.

Acest proiect de taxare, prezentat la 11 ianuarie, se voia un ”stimulent” în vederea convngerii nevaccinţailor să se vaccineze împotriva covid-19.

François Legault recunoaşte, acum, că ”acest anunţ i-a divizat pe locuitorii Québeculi”.

Aceasta nu este prima oară când provincia Québec dă înapoi în privinţa unei măsuri sanitare.

Guvernul Legault voia în toamnă să impună vaccinarea obligatorie a întregului personal din domenul sănătăţii, însă a suspendat această măsură, pentru a evita slăbirea unui sistem sanitar afectat deja de o penurie a forţei de muncă.

Provincia Québec a anunţat tot marţi că activităţile sportive şi artistice - săli de sport, spa - destinate adulţilor urmează să se reia, începând de la 14 februarie, cu până la 25 de persoane.

În urma unei închideri neaşteptate, în ajunul Anului Nou, restaurantele au fost redeschse luni, iar activităţile sportive extraşcolare în şcoli şi universităţi au fost reluate.

Nouă din zece locuitori ai provinciei au fost vaccinaţi complet împotriva covid-19, iar 61% au fost vaccinaţi cu un ”booster” anticovid.

”Nu este suficient”, şi-a exprimat nemulţumirea premierul François Legault, care şi-a exprimat speranţa ca acest nivel al vaccinării să crească în zilele şi săptămânile următoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.