Cel puţin zece persoane au murit în timpul protestelor faţă de misiunea de menţinere a păcii a Naţiunilor Unite, Monusco, în oraşul Goma, Republica Democrată Congo, a anunţat poliţia. Şapte dintre ei erau civili, iar ceilalţi erau membri ai ONU, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Presa locală a relatat că protestatarii au fost împuşcaţi de forţele de menţinere a păcii, însă misiunea ONU, Monusco, nu a răspuns acuzaţiilor

Episoadele violente sunt tot mai recente în zonă, iar localnicii acuză ONU că este ineficientă. Estul ţării rămâne volatil, cu peste 100 de grupuri rebele active.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Aceasta a fost a doua zi de manifestaţii, locuitorii cerând Naţiunilor Unite să îşi retragă forţele de menţinere a păcii din zonă.

Luni, demonstraţiile, convocate de aripa de tineret a guvernului, au luat o turnură violentă când protestatarii au luat cu asalt şi au jefuit sediul local al misiunii ONU şi o bază logistică. Marţi, protestele s-au intensificat.

”Aruncă cu gaze lacrimogene pentru că am venit să spunem că Monusco nu ne ajută. Sunt în Congo de 22 de ani şi nimic nu funcţionează”, a declarat un protestatar.

”Avem propria poliţie care va avea grijă de securitatea şi proprietatea noastră, nu vrem să avem nimic de-a face cu Monusco”, a afirmat un alt protestatar.

Una dintre imaginile grafice distribuite pe reţelele sociale înfăţişează o persoană care zace nemişcată pe pământ, în timp ce altele strigă că a fost împuşcat mortal de forţele ONU.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Republicii Democrate Congo, Patrick Muyaya, a declarat anterior pe Twitter că cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte aproximativ cincizeci au fost rănite, dar nu a numit partea responsabilă de atac.

Luni, şeful Monusco, Khassim Diagne, a spus că ”nu în haos, confuzie sau diviziune vom face progrese către stabilizare şi pace. (Monusco) este alături de oameni şi sprijină forţele naţionale de apărare şi securitate în lupta lor împotriva grupărilor armate”.

Au existat proteste faţă de ONU de-a lungul anilor în Goma şi în alte oraşe din estul ţării, dar nu la această scară sau nivel de violenţă.

O forţă de menţinere a păcii a ONU se află în Republica Democrată Congo de mai bine de două decenii. Monusco a preluat o misiune anterioară a ONU în 2010.

Cu toate acestea, criticii subliniază că în acea perioadă, activitatea rebelilor nu s-a încheiat, iar oamenii din regiune continuă să trăiască într-o stare de nesiguranţă.

Monusco are în prezent aproximativ 18.000 de angajaţi în ţară, inclusiv peste 12.000 de soldaţi. Pakistan, India şi Bangladesh au furnizat cel mai mare număr de trupe. Misiunea ONU se pregăteşte să se retragă, deşi nu a fost stabilită o dată exactă.

Mai multe grupuri armate au fost implicate în conflict, inclusiv mişcarea M23 şi Forţele Democratice Aliate.

Republica Democrată Congo acuză Rwanda că sprijină M23, acuzaţie pe care Rwanda o neagă. În urmă cu trei săptămâni, cei doi lideri ai ţărilor au convenit asupra unui ”proces de detensionare” în estul ţării.

Guvernul a precizat că a cerut armatei şi poliţiei să restabilească calmul în Goma.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.