Procurorii Tribunalului Penal pentru Fosta Iugoslavie (TPI) au cerut miercuri după-amiază închisoare pe viaţă pentru generalul sârb-bosniac Ratko Mladic, acuzat de crime de război şi genocid, inclusiv pentru comandarea masacrului musulmanilor de la Şrebreniţa. Generalul Mladic este supranumit ”Măcelarul Bosniei”, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O insultă adusă justiţiei dacă nu va fi impusă o condamnare la închisoare pe viaţă”, a declarat procurorul Alan Tieger în faţa magistraţilor de la Tribunalul Penal pentru Fosta Iugoslavie. 

Miercuri au avut loc ultimele declaraţii în procesul generalului sârb-bosniac, care s-a întins pe o perioadă de patru ani.

Mladic (74 de ani) este acuzat de comiterea unor crime de război şi de genocid, pentru rolul jucat în epurarea etnică a musulmanilor şi a altor minorităţi în războiul Bosniac.

Acesta a jucat un rol crucial în încercarea liderilor sârb-bosniaci de a forma o naţiune etnică pur sârbă în graniţele multietnice ale Bosniei. Liderul Republicii Srpska, Radovan Karadzic, a fost condamnat deja la 40 de ani în spatele gratiilor pentru crime de război.

Generalul Mladic neagă în continuare toate acuzaţiile care îi sunt aduse.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.