Primii turişti transportaţi de compania americană Virgin Galactic, între care un bărbat de 80 de ani şi o tânără de 18 ani, au ajuns joi în spaţiu, a anunţat compania fondată de miliardarul Richard Branson, îndeplinind astfel o promisiune făcută în urmă cu două decenii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei trei pasageri - Jon Goodwin, în vârstă de 80 de ani, Keisha Schahaff, în vârstă de 46 de ani, şi fiica ei Anastatia Mayers, în vârstă de 18 ani - au petrecut câteva minute în spaţiu, admirând curbura Pământului şi plutind pentru scurt timp în imponderabilitate, potrivit înregistrării video a companiei.

Ei au fost însoţiţi pe VSS Unity de un angajat al Virgin Galactic însărcinat cu monitorizarea lor şi de doi piloţi.

Această misiune, denumită Galactic 02, este al doilea zbor comercial al companiei, după un prim zbor la sfârşitul lunii iunie. Acel zbor a transportat însă ofiţeri superiori ai forţelor aeriene italiene, care au efectuat o serie de experimente la bord, şi nu civili care călătoreau doar de plăcere.

Înainte de aceasta, compania a efectuat mai multe zboruri de testare, inclusiv unul cu Richard Branson însuşi la bord, în iulie 2021.

În total, cursa de joi marchează a şaptea oară când naveta spaţială a Virgin Galactic a călătorit a ajuns în spaţiu.

Un imens avion jumbo a decolat mai întâi de pe o pistă convenţională din New Mexico, apoi, după o perioadă de ascensiune, a eliberat vehiculul spaţial, care seamănă cu un avion privat de mari dimensiuni. Acesta şi-a pornit motorul şi a accelerat pe verticală până la o altitudine de peste 80 km - limita care, potrivit armatei americane, marchează începutul spaţiului.

Naveta spaţială a atins o altitudine de 88 km la apogeu, a anunţat un comentator în timpul transmisiunii video în direct.

Apoi şi-a început rapid coborârea prin planare, înainte de a ateriza pe aceeaşi pistă.

800 de clienţi pe lista de aşteptare

Keisha Schahaff şi fiica ei, Anastatia Mayers, provin amândouă din Antigua şi Barbuda, Caraibe, şi şi-au câştigat biletele participând la un eveniment de strângere de fonduri organizat de Virgin Galactic. Vestea fericită i-a fost anunţată Keishei Schahaff de însuşi Richard Branson, care a surprins-o venind la ea acasă pentru a-i oferi costumul de astronaut. Ele s-au alăturat zborului ca primul duo mamă-fiică, iar Anastatia Mayers este a doua cea mai tânără persoană care călătoreşte în spaţiu. 

Miliardarul Richard Branson s-a întors joi în Antigua şi Barbuda pentru a asista la zbor împreună cu familia Schahaff, a anunţat el pe reţelele sociale, postând o fotografie cu el şi mama Keishei Schahaff.

Cel de-al treilea pasager, britanicul Jon Goodwin, a participat la Jocurile Olimpice din 1972. Diagnosticat cu boala Parkinson în 2014, el este a doua persoană cu această afecţiune care a mers în spaţiu. La cei 80 de ani ai săi, însă, nu este cel mai în vârstă - acest record este deţinut de William Shatner, care a ajuns în spaţiu la 90 de ani.

Mai puţin de 700 de persoane au fost în spaţiu până în prezent, potrivit Virgin Galactic, care promite acum un zbor spaţial pe Lună. Deja 800 de clienţi şi-au cumpărat biletele - iniţial pentru sume cuprinse între 200.000 şi 250.000 de dolari per pasager, majorate ulterior la 450.000 de dolari.

Programul spaţial al Virgin Galactic a fost întârziat cu ani de zile, nu în ultimul rând din cauza unui accident în 2014, soldat cu moartea unui pilot.

Virgin Galactic concurează cu compania Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos, care oferă de asemenea zboruri suborbitale scurte şi care a trimis deja 31 de persoane în spaţiu. Însă, de la un accident produs în septembrie 2022 în timpul unui zbor fără pilot, racheta sa a fost oprită la sol. Blue Origin a promis în martie că îşi va relua "în curând" zborurile spaţiale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.