Autorităţile haitiene au anunţat primele victime ale puternicului uragan Matthew, după ce o persoană şi-a pierdut viaţa şi o a doua a fost dată dispărută, în timp ce furtuna tropicală de gradul patru se pregăteşte să lovească cu putere statele din Caraibe. Uraganul Matthew este considerat de autorităţi drept cea mai puternică furtună tropicală din ultima decadă, cu vânturi de până al 230 de km/h, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coastele haitiene au devenit ţinta unor rafale de vânt puternice, iar locuinţele şubrede ale localnicilor fac această ţară extrem de vulnerabilă în faţa dezastrelor naturale.

De asemenea, inundaţii au fost raportate în unele regiuni din Jamaica, în timp ce urganul Matthew se apropie periculos de ţărmurile sudice ale insulei din Marea Caraibelor.

Uraganul Matthew a revendicat luni seara primele sale victime, în vreme ce autorităţile cubaneze au ordonat evacuarea a peste 250.000 de persoane de pe coasta estică a insulei.

”Nimeni nu vrea să-şi părăsească locuinţa, însă nivelul mării se va ridica şi situaţia este extrem de periculoasă”, susţine cubanezul Pedro Gonzalez, un bucătar pensionat care a trebuit să-şi părăsească satul pescăresc din apropiere de Santiago.

Autorităţile cubaneze nu îi obligă pe locuitori să-şi părăsească locuinţele, iar mulţi au preferat să rămână în case pentru a-i alunga pe potenţialii tâlhari.

Însă, Ana îţi aminteşte prea bine de dezastrul provocat acum cu patru ani de uraganul Sandy, care a lăsat în urmă 11 morţi doar în Cuba.

”Nu aş sta aici pentru toţi banii din lume”, a precizat Ana Gonzalez.

Experţii se aşteaptă că uraganul să lovească în curând ţărmurile sud-vestice ale Haiti, aducând din larg vânturi puternice şi ploi torenţiale.

De asemenea, pe calea distrugătoare a uraganului se găsesc Cuba şi Bahamas.

Autorităţile au plasat sub avertizare de uragan Haiti, regiunile estice din Cuba, precum şi ţărmurile sud-estice ale Bahamas.  În vreme ce, nivelul de alertă a fost ridicat la maximum în Haiti.

Furtuna tropicală ar putea să aducă valuri de până la 3,3 metri înălţime pe coastele cubaneze şi haitiene.

”Ne pregătim pentru o aterizare devastatoare a uraganului”, a declarat meteorologa Dominica Davis.

Ochiul furtunii tropicale a ajuns la circa 360 de kilometri sud-vest de metropola Port-au-Prince la ora locală 16.00 (00.00 ora României), iar viteza uraganului ajunge până la 225 de kilometri pe oră.

Autorităţile haitiene au ordonat ca o măsură de precauţie evacuarea a 500 de persoane din localitatea sud-vestică Jeremie. Aproape 1.000 de persoane au fost mutate în locuinţe temporare în regiunile sudice ale insulei.

Însă, o parte din locuitori au refuzat vehement să-şi părăsească locuinţele.

”Concetăţenii mei, vă rog să nu daţi dovadă de încăpăţânare, nu spuneţi că va avea grijă de dvs Dumnezeu. Zonele periculoase vor fi evacuate. Nu avem niciun interes în a vă risca viaţa”, a declarat preşedintele interimar Jocelerme Privert.

Cea mai săracă ţară central-americană adăposteşte până la 11 milioane de locuitori, iar mulţi dintre aceştia locuiesc în case şubrede, extrem de vulnerabile în faţa puternicului uragan Matthew.

În Jamaica, autorităţile au precizat că militarii şi rezerviştii au fost chemaţi pentru a ajuta cu daunele provocate de uragan.

De asemenea, autobuze sunt trimise în zonele vulnerabile pentru a ajuta la evacuarea localnicilor spre adăposturi.

Misiunile diplomatice americane vor fi înschise luni şi marţi în Jamaica şi Haiti.

Între timp, preşedintele cubanez Raul Castro a călătorit în oraşul Santiago pentru a supraveghea pregătirea operaţiunilor de urgenţă.

Uraganul Matthew are potenţialul de a deveni cea mai puternică furtună tropicală din ultimii ani.

”Acesta este un uragan. Este necesar să ne pregătim de parcă urmează să fie de două ori mai puternic decât Sandy”, a declarat liderul cubanez.

Autorităţile americane au ordonat evacuarea obligatorie a personalului non-esenţial şi a rudelor militarilor de la baza navală din Guantanamo Bay.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.