Primarul desemnat de către Moscova la Energodar, un oraş situat în sudul Ucrainei, aflat sub control rus, se află în afara oricărui pericol, după ce a fost rănit într-o explozie, anunţă luni autorităţile locale, în timp ce Kremlinul denunţă un ”atentat”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Primarul, din nefericire, a suferit arsuri şi răni, însă viaţa sa şi a gărzilor sale de corp nu sunt în pericol”, a anunţat un oficial prorus în domeniul securităţii, Aleksei Selivanov, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.

El a denunţat un atac al ”serviciilor secrete ucrainene (SBU) vizând să intimideze populaţia civilă” în teritorii cucerite de către armata rusă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Andrei Şevcik şi două gărzi de corp au fost, duminică, victime ale unei explozii la intrarea într-un imobil rezidenţial, la Energodar.

Comitetul rus de anchetă a anunţatcă o ”bombă artizanală” a fost plasată într-un ”dulap electric” şi s-a angajat să stabilească circusmtanţele incidentului.

Andrei Şevcik a fost numit primar al Energodar după ce trupe ruse au cucerit, în martie, acest oraş şi Centrala Nucleară Zaporijjea - cea mai mare din Europa -, situată pe teritoriul oraşului.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a estimat luni că este vorba despre un ”atentat” comis de către ”naţionalişti ucraineni”.

”Asta îi obligă pe militarii noştri să fie atenţi şi să ia măsuri preventive, pentru a evita ca asemenea acte teroriste să se repete”, a declarat într-o conferinţă de presă Dmitri Peskov.

”Naţionaliştii (ucraineni) îşi continuă activităţile. Scopul operaţiunii (militare speciale în Ucraina) este să lupte împotriva acestor elemente”, a subliniat el.

Energodar, un oraş cu aproape 50.000 de locuitori, a fost ridicat în anii '70 în jurul centralei nucleare, pe Nipru, în dreptul oraşului Zaporijjea, care se află sub control ucrainean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.