Primarul Kievului Vitali Kliciko anunţă miercuri că a primit ”semnale foarte bune şi pozitive” referitoare la eventuale anunţuri de livrări de armament ”modern”, cu două zile înaintea unei reuniuni strategice a aliaţilor din Occident ai Ucrainei în Germania, prevăzută vineri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Să vedem ce se întâmplă peste două zile”, declară AFP, la Davos, fostul boxer, referindu-se la această reuniune.

”Sper ca ea să fie foarte pozitivă pentru Ucraina. Neoficial, am semnale foarte bune şi pozitive”, declară el.

În opinia sa, ”militarii ucraineni sunt foarte motivaţi, însă motivarea nu este suficientă. Avem nevoie de arme moderne pentru a ne apăra pământul”.

În privinţa unor presiuni tot mai mari exercitate asupra Germaniei pentru ca să autorizeze livrarea de tancuri (de tip) Leopard, Kliciko subliniază că ele ”vor fi foarte utile”.

Cancelarul german Olaf Scholz urma să vorbească miercuri la Forumul Economic Mondial (WEF), urmat de un discurs prin videoconferinţă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Primarul Kievului i-a adus un omagiu, miercuri, ministrului ucrainean de Interne Denis Monastîrski, care a murit în prăbuşirea unui elicopter în apropiere de capitală, pe care l-a prezentat ca pe pe ”un om bun, tânăr, foarte creativ”.

Denis Monastîrski se ducea la locul unde o rachetă rusească a căzut, în oraşul Dnipro, sâmbătă, în momentul în care elicopterul la bordul căruia se afla s-a prăbuşit, omorând 14 persoane, inclusiv un copil.

Pe plan financiar, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a subliniat miercuri că este crucial ca ”ucrainenii să fie ajutaţi să supravieţuiască acestei ierni”, după ce ruşii le-au distrus infrastructuri critice.

Reparaţii de urgenţă sunt necesare la anumite infrastructuri - mai ales de încălzire, apă şi electricitate - declară AFP economista-şefă a organizaţiei internţaionale, Beata Javorcik.

”Este foarte dificil să trăieşti, mai ales iarna, fără acces la servicii publice de bază”, subliniază ea.

BERD a deblocat 1,7 miliarde de euro în 2022, pentru a se asigura că reţelele de încălzire şi electricitate continuă să funcţioneze şi că trenurile pot circula, declară Beata Javorcik.

Astfel, ”prevenim un nou exod al poporului şi apărăm capitalul uman, care va fi indispensabil în faza reconstrucţiei”, subliniază ea.

Nevoile financiare ale reconstrucţiei Ucrainei au fost evaluate în seprembrie de către banca Mondială (BM) la 349 de miliarde de dolari, însă această evaluare urmează să fie revizuită în creştere puternic în următoarele săptămâni, declara recent AFP un reprezentant însărcinat cu Europa de la BM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.