Primarul oraşului Monaco, Georges Marsan, a fost inculpat alături de alte patru persoane pentru corupţie şi trafic de influenţă, a anunţat sâmbătă Parchetul principatului refuzând deocamdată să facă mai multe comentarii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În cadrul unei anchete judiciare efectuate de trei judecători de instrucţie monegasci, în legătură cu acuzaţiile de luare de mită activă a unui funcţionar public naţional, luare de mită pasivă de către un funcţionar public naţional, trafic de influenţă activ şi pasiv, luare ilegală de bunuri de către un funcţionar public naţional şi asociere infracţională, (...) cinci persoane, printre care şi primarul Principatului Monaco, Georges Marsan, au fost prezentate judecătorilor de instrucţie, care le-au inculpat şi le-au plasat sub control judiciar", a precizat Stéphane Thibault, procurorul general al Principatului Monaco, într-un comunicat.

Georges Marsan este primar în Monaco din 2003.

Parchetul a spus că, iniţial, şase persoane au fost reţinute în acest caz, în legătură cu care au fost efectuate mai multe percheziţii în ultimele două zile.

"Nu este posibil" să spunem mai multe, întrucât cercetările continuă, potrivit procuraturii.

Acest ultim caz de presupusă corupţie, care vine după conflictul dintre miliardarul rus Dmitri Ribolovlev, proprietarul AS Monaco, şi negustorul de artă elveţian Yves Bouvier, implicând mai multe personalităţi locale proeminente, intervine într-un moment în care principatul se află sub presiune din partea Europei.

CITEȘTE ȘI Vânzarea tabloului "Salvator Mundi" - Acord între Ribolovlev şi dealerul de artă

În ianuarie, Moneyval, organismul de combatere a spălării banilor al Consiliului Europei, a publicat un raport în care solicită "îmbunătăţiri fundamentale pentru a consolida eficienţa supravegherii investigaţiilor şi urmăririi penale a spălării banilor şi a confiscării produselor infracţiunii". În urma publicării acestui document, guvernul monegasc a promis că "se va conforma celor mai bune standarde internaţionale".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.