Primarul din Gdansk, un oraş mare în nordul Poloniei, Pawel Adamowicz, era luni între viaţă şi moarte, în urma agresiunii cu cuţitul a cărei vicitimă a fost duminică seara, scrie presa poloneză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Operat în noaptea de duminică spre luni, timp de cinci ore, Adamowicz ”rămâne conectat la aparate, se află într-o stare foarte gravă, iar supravieţuirea sa este incertă”, a declarat şeful serviciilor de sănătate din regiune, doctorul Jerzy Karpinski, citat de agenţia poloneză de ştiri PAP.

Primarul, în vârstă de 53 de ani, a pierdut o ”cantitate enormă” de sânge, ceea ce i-a provocat o hipoxie - o diminuare a nivelului de oxigen în sânge - a precizat el.

”Lipsa oxigenului în tot organismul şi pagubele pe care le creează tuturor ţesuturilor ne spun că trebuie să aşteptăm şi să sperăm”, a declarat el.

Sute de persoane au răspuns luni dimineaţa, la Gdansk, unui apel la a dona sânge.

”Avem, astăzi, de trei ori mai mulţi  donatori decât de obicei. Este un semn de solidaritate după această dramă”, a declarat pentru AFP Wiktor Tyburski, directorul Centrului regional de colectare a sângelui situat alături de spitalul universitar în care primeşte îngrijiri primarul.

ŞOC

Agresiunea a provocat un şoc în Polonia, o ţară care nu s-a confruntat, practic, cu acest tip de incident violent de la căderea comunismului, în urmă cu 30 de ani, cu excepţia asasinării, la Lodz, în 2010, a unui membru al Partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator) de către un bărbat considerat responsabil de faptele sale care şi-a invocat ”ura” faţă de acest partid, la acea vreme în opoziţie.

Unii comentatori se întreabă dacă atacul de la Gdansk a fost favorizat de violenţa dezbaterii politice între PiS, în prezent aflat la putere, şi opoziţia de centru.

”Cred că atmosfera generală în Polonia poate să fie (de vină) într-o măsură. Ne insultăm, ne atacăm reciproc. Există o agresivitate în atmosferă”, a declarat pentru AFP un locuitori în vârstă de 30 de ani de la Gdansk, Zygmunt, care pleca de la centrul de transfuzie sangvină.

Agresorul, un bărbat în vârstă de 27 de ani - care a ieşit din închisoare în urmă cu câteva săptămâni după ce a ispăşit peste cinci ani de detenţie în legătură cu mai multe atacuri armate vizând bănci la Gdansk - a vizat principalul partid de opoziţie, Platforma Civică (PO).

Înainte să fie reţinut pe scenă, unde l-a înjunghiat pe Adamowicz, acest bărbat a declarat că a fost aruncat în închisoare, în pofida faptului că era nevinovat, şi ”torturat” de PO, care a susţinut candidatura lui Adamowicz în alegerile municipale din toamnă.

”De aceea Adamowicz moare”, a lansat el.

MOTIVAŢII PERSONALE

Însă, potrivit primelor informaţii, motivaţiile agresorului - identificat ca fiind Stefan W. - par mai degrabă personale decât politice. În timp ce-şi ispăşea pedeapsa la închisoare, sănătatea sa psihică s-ar fi deteriorat puternic, potrivit presei.

Polonezii se întrebau de asemenea despre securitatea evenimentului public, asigurată de o societate privată. Potrivit unor martori, agresorul purta un ecuson de ”presă”, care i-ar fi permis să urce pe scenă.

Primarul a fost rănit grav la inimă, diafragmă şi organe din cavitatea abdominală, potrivit medicilor. El a primit o transfuzie de sânge.

Preşedintele (primarul) Gdansk din 1998, Adamowicz, în vârstă de 53 de ani, a fost reanimat la faţa locului, după care a fost tarnsportat la spitalul universitar.

Atacul a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 20.00 (21.00, ora României) în faţa câtorva sute de persoane, pe o scenă ridicată în vederea unei acţiuni de caritate la nivel naţional de colectare de fonduri destinate achizişionării unor echipamente spitaliceşti.

Preşedintele polonez Andrzej Duda, premierul Mateusz Morawiecki şi aproape toţi conducătorii politici polonezi - de la putere şi din opoziţie -, dar şi oficiali de rang înalt europeni, între care preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, şi-au exprimat solidaritatea cu Adamowicz.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.