Prima strategie oficială de securitate naţională a preşedintelui Joe Biden identifică China drept „cea mai semnificativă provocare geopolitică a Americii”, subliniind în acelaşi timp importanţa reconstruirii alianţelor pentru a depăşi cu succes următorul deceniu, notează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentul, solicitat de Congres, vine la 21 de luni de la începerea mandatului lui Biden. Contururile largi ale strategiei au fost puse în evidenţă pe parcursul mandatului preşedintelui, inclusiv un accent pe reconstruirea parteneriatelor globale şi contracararea Chinei şi Rusiei.

Dar punctând în scris pilonii politicii sale externe, Biden îşi prezintă viziunea asupra unei lumi în care America şi aliaţii săi sunt din ce în ce mai mult în concurenţă cu China, chiar dacă acţionează pentru a evita o situaţie de tipul Războiului Rece.

În întreaga lume, nevoia de leadership american este la fel de mare ca întotdeauna, ne aflăm în mijlocul unei competiţii strategice pentru a modela viitorul ordinii internaţionale, se arată n introducerea strategiei.

„Nu ne vom lăsa viitorul vulnerabil în faţa capriciilor celor care nu împărtăşesc viziunea noastră pentru o lume care este liberă, deschisă, prosperă şi sigură”, continuă el

Documentul afirmă că cea mai presantă provocare strategică vine din partea puterilor care îmbină guvernarea autoritară cu o politică externă revizionistă”, enumerând China şi Rusia drept provocări deosebite, dar diferite.

„Rusia reprezintă o ameninţare imediată pentru sistemul internaţional liber şi deschis, încălcând cu nesăbuinţă legile de bază ale ordinii internaţionale astăzi, aşa cum a arătat războiul său brutal de agresiune împotriva Ucrainei”, se arată în document.

„(China), dimpotrivă, este singurul concurent care are atât intenţia de a remodela ordinea internaţională, cât şi, din ce în ce mai mult, puterea economică, diplomatică, militară şi tehnologică pentru a promova acest obiectiv”, potrivit strategiei.

Adresându-se reporterilor, consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, Jake Sullivan, a spus că strategia a arătat clar că Casa Albă nu vede lumea „doar prin prisma competiţiei strategice”.

„Nu vrem transformarea concurenşei într-o confruntare sau într-un nou război rece”, a spus el.

Cu toate acestea, Sullivan a declarat că este esenţial să fie identificate provocările reprezentate de China înainte de a fi prea târziu.

„Acest deceniu decisiv este esenţial atât pentru definirea condiţiilor de concurenţă, în special cu (Republica Populară Chineză), cât şi pentru a depăşi provocările masive cu care, dacă pierdem timpul în acest deceniu, nu vom putea ţine pasul” el a spus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.