Prima înmormântare la care a fost folosit un „sicriu viu”, realizat din miceliu, fibrele care formează aparatul vegetativ al ciupercilor, a avut loc în Olanda, după mai multe luni de teste, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sicriul este realizat de un startup olandez, Loop, şi este denumit „Living Cocoon”.

Bob Hendrikx, fondatorul Loop, a declarat pentru Metro că nu a participat la înmormântare, dar a discutat cu un membru al familiei implicate. „El şi-a pierdut mama, dar era fericit pentru că, graţie acestei cutii, ea se va întoarce în natură şi va trăi în curând ca un copac”.

Hendrikx, biodesigner în vârstă de 26 de ani, care a studiat la Technical University din Delft, a precizat că „Living Cocoon” permite oamenilor „să devină una cu natura din nou”.

„Putem îmbogăţi solul, în loc să îl poluăm”.

Miceliul este „un sistem de reciclare al naturii”, a mai spus el. Nu doar că neutralizează toxinele şi oferă hrană proaspătă pentru orice creşte deasupra pământului, dar fibrele lui pot fi folosite pentru a fabrica orice de la hrănă la haine, inclusiv sicrie.

Hendrikx a adăugat că procesul prin care trupul uman într-un sicriu tradiţional devine compost durează, de obicei, un deceniu sau mai mult, încetinit de lemnul lăcuit, de metalele folosite şi de învelişul sintetic. 

„Sicriul viu” este absorbit de sol în decurs de până la şase săptămâni, contribuind la descompunerea activă a trupului, proces care va dura între doi şi trei ani.

Loop colaborează cu oameni de ştiinţă pentru a măsura impactul trupurilor umane asupra calităţii solului.

În colaborare cu două firme funerare din Haga, startup-ul a realizat 10 sicrie, pentru un cost de 1.250 de dolari fiecare. Este aşteptat ca preţul să scadă semnificativ odată ce producţia va fi intensificată, iar Hendrikx speră ca sicriele din miceliu să devină „noua normalitate”.

Fiecare „Living Cocoon” are nevoie de câteva săptămâni pentru a se forma.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.