Prezenţa la vot la referendumul pentru revocarea primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, era sub 12 la sută, la ora 14.00. Preşedintele Igor Dodon le-a transmis locuitorilor din Chişinău să meargă la vot şi să nu dea vina pe altcineva dacă referendumul nu va trece.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În total, şi-au exprimat opţiunea la referendum, până la ora 14.00, aproape 70.000 de persoane din totalul de 628.000 de cetăţeni înregistraţi pe listele electorale, adică mai puţin de 12 la sută, conform datelor transmise de Comisia Electorală Centrală. 

Preşedintele Igor Dodon le-a transmis locuitorilor din Chişinău să meargă la vot şi să nu dea vina pe altcineva dacă referendumul nu va trece. Dodon a spus că el, alături cu colegii lui din PSRM, au dat posibilitatea locuitorilor capitalei să demită primarul, exprimându-şi dezacordul faţă de modul de administrare a municipiului.

"Este important că astăzi noi am oferit chişinăuienilor posibilitatea să voteze pentru schimbarea situaţiei în Chişinău. Noi am dat această posibilitate, pentru că am semnat şi eu pentru referendum atunci când a început campania de colectare a semnăturilor, când, cu peste 80.000 de chişinăuieni, am iniţiat acest referendum. Faptul că azi are loc referendumul, deja este o reuşită a noastră. În premieră, chişinăuienii au iniţiat un referendum, nefiind de acord cu cel care conduce oraşul de mai bine de 10 ani. Vor profita de această ocazie chişinăuienii sau nu, o să vedem până la sfârşitul zilei. Vreau să îndemn chişinăuienii să ne gândim foarte bine: dacă vrem să schimbăm lucrurile - astăzi există posibilitatea. Dacă nu - mâine, poimâine să nu daţi vina pe altcineva. Îi îndemn pe toţi astăzi să fie activi”, a declarat Dodon, după exprimarea opţiunii de vot, scrie Deschide.md.

Referendumul pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă a fost iniţiat de Partidul Socialiştilor, iar alte două importante formaţiuni de stânga, Partidul Comuniştilor şi "Partidul Nostru”, s-au alăturat iniţiativei PSRM, chiar dacă au acuzat socialiştii de PR politic. La rândul lor, Partidul Liberal, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Unităţii Naţionale, Partidul Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Liberal Reformator au anunţat că vor boicota referendumul şi şi-au îndemnat susţinătorii să nu participe la alegeri, scrie Deschide.md.

La referendum - o premieră pentru Republica Moldova - sunt aşteptate peste 650.000 de persoane cu drept de vot din Chişinău, care trebuie să răspundă la întrebarea: "Susţineţi revocarea primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă?" şi au fost deschise 307 secţii de vot.

Pentru ca referendumul să fie declarat valabil este nevoie să participe minimum o treime din alegătorii cu drept de vot, iar pentru ca Dorin Chirtoacă să fie revocat din funcţia de primar trebuie să voteze "pentru" cel puţin 163.570 de alegători, adică numărul alegătorilor care l-au votat + 1, în 2007.

Dacă la referendumul anti-Chirtoacă cetăţenii se vor pronunţa pentru demiterea acestuia, la jumătatea lunii mai 2018 vor avea loc alegeri locale anticipate, a declarat directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.