Stephen Craig Paddock, în vârstă de 64 de ani, presupusul autor al atacului armat de la Las Vegas, a fost găsit mort într-o cameră de hotel în care se aflau zece arme de foc, a anunţat poliţia luni, precizând că peste 400 de persoane au fost spitalizate în acest atac armat, cel mai sângeros din istoria modernă a Statelor Unite, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile au anunţat că Stephen Craig Paddock s-a sinucis după atac.

Poliţia nu a stabilit încă mobilul atacului.

În total 406 persoane au fost conduse la spital, iar 50 dintre ele au murit, inclusiv un ofiţer din cadrul poliţiei din Las Vegas aflat în afara programului.

Numele poliţistului nu a fost dezvăluit imediat.

Paddock s-a cazat la hotelul cazinou Mandalay Bay din las vegas pe 28 septembrie şi a fost găsit mort într-o cameră de hotel, a declarat şeriful comitatului Clark Joseph Lombardo.

Doi poliţişti care se aflau în timpul programului au fost răniţi în atac. Unul dintre ei se afla în stare stabilă.

Fratele lui Stephen Craig Paddock, Eric Paddock, s-a declarat luni, într-un scurt interviu acordat ziarului Orlando Sentinel, ”complet stupefiat”.

Eric Paddock a spus că nu poate să înţeleagă ce s-a întâmplat.

El a precizat că a dat o declaraţie poliţiei.

Starul country Jason Aldean concerta duminică seara, la sfârşitul Festivalului Route 91 Harvest, în momentul în care atacatorul a deschis focul dinăuntrul hotelului cazinou Mandalay Bay.

Pe de altă parte, Departamentul pentru Securitate Internă a anunţat luni că nu exista ”vreo ameninţare specifică credibilă” la adresa publicului în alte părţi ale Statelor Unite, în urma atacului armat în masă de la Las Vegas soldat cu cel puţin 50 de morţi.

Atacatorul, identificat de poliţie drept Stephen Paddock a murit la faţa locului.

Poliţia a anunţat că Paddock a deschis focul, duminică noaptea, de la etajul al 32-lea al unui hotel cazinou situat pe Las Vegas Strip, asupra spectatorilor unui festival de muzică country.

Acesta este cel mai sângeros atac armat în masă comis în istoria modernă a Statelor Unite.

La Washington, un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securotate Internă, David Lapan, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter, că departamentul nu deţine ”vreo informaţie care să arate vreo ameninţare specifică credibilă implicând alte locuri în ţară”.

Pe de altă parte, poliţişti puternic înarmaţi percheziţionau casa situată într-o comunitate de pensionari, în statul Nevada, a bărbatului suspectat că a ucis cel puţin 50 de oameni după ce a deschis focul la festivalul country la Las Vegas.

Şeful Poliţiei din Mesquite, Troy Tanner, a anunţat că forţele de ordine au înconjurat şl au intrat luni dimineaţa (ora locală) în casa pentru o singură familie în care locuiau Stephen Paddock şi Marilou Danley, în vârstă de 62 de ani.

Potrivit acestuia, Danley nu era acasă, iar poliţia ”nu a văzut nicio mişcare” înăuntru înainte să obţină un mandat de percheziţionare a casei cu un singur nivel şi trei dormitoare din cadrul comunităţii de pensionari Sun City Mesquite, situată la aproximativ 125 de kilometri nord de Las Vegas.

Detectivi de la Las Vegas şi North Las Vegas se aflau la faţa locului, în comunitatea din staţiunea Mesquite, situată în apropierea frontierei cu statul Arizona, a precizat Tanner.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.