Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat, marţi, că Garda Naţională are dreptul legal de a reţine migranţi la graniţa cu SUA însă nu a primit ordine în acest sens, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Răspunzând la o întrebare cu privire la fotografii în care ofiţeri ai Gărzii Naţionale reţin mai multe femei în oraşul Juarez, la graniţa cu statul american Texas, Lopez Obrador a afirmat că este posibil ca Garda Naţională să fi comis „excese”.
 
Mexicul a desfăşurat aproape 15.000 de poliţişti şi militari la frontiera sa cu Statele Unite, în cadrul acordului încheiat cu Washingtonul în vederea opririi imigraţiei ilegale.
 
”Avem o desfăşurare totală, din Garda Naţională şi membri ai armatei, de aproape 15.000 de oameni în nordul ţării”, a anunţat ministrul luni, într-o conferinţă de presă, în prezenţa preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador.
 
În afară de desfăşurarea de oameni la frontierele ţării, Ciudad de Mexico s-a angajat prin acest acord încheiat la 7 iunie, în urma unor negocieri dure cu Washingtonul, să accelereze trimiterea înapoi în ţările lor a imigranţilor care aşteaptă să le fie soluţionate cererile de azil în Statele Unite.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.