Regele Abdullah al Iordaniei i-a spus miercuri preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a venit la Amman după ce a fost în Israel şi în Cisiordania, că încetarea războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza este o necesitate urgentă şi a avertizat că, în caz contrar, ar putea avea loc o "explozie" în tot Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un comunicat al Curţii regale, monarhul iordanian este citat spunându-i lui Macron că Israelul ar trebui să fie presat de puterile globale pentru a-şi opri campania de bombardamente necruţătoare în Gaza, regiune condusă de Hamas, şi pentru a pune capăt asediului asupra enclavei dens populate de 2,3 milioane de palestinieni.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat miercuri că cel puţin 6.546 de palestinieni, dintre care 2.704 copii, au fost ucişi de loviturile aeriene israeliene după atacul transfrontalier al Hamas în Israel dim 7 octombrie, în care au fost ucişi 1.400 de israelieni, în principal civili.

Emmanuel Macron, care a sosit la Amman după ce a purtat marţi discuţii cu liderii israelieni şi palestinieni, a discutat cu regele Abdullah despre modalităţile de a pune capăt conflictului pornind de la un viitor stat palestinian care să coexiste cu Israelul, se arată în comunicat.

Puterile mondiale afirmă că susţin "soluţia celor două state", care prevede independenţa palestinienilor în teritoriile ocupate de Israel, deşi negocierile în acest sens, intermediate de SUA, au fost îngheţate de aproape un deceniu, pe fondul agravării violenţelor israeliano-palestiniene.

"Continuarea războiului (din Gaza) va duce la o explozie a situaţiei din regiune", i-ar fi spus Abdullah lui Macron, reluând îngrijorările liderilor regionali că războiul s-ar putea extinde mult dincolo de Gaza.

În Israel, Macron însuşi a avertizat în privinţa riscurilor unui conflict mai amplu în Orientul Mijlociu şi a spus că lupta împotriva Hamas "trebuie să fie fără milă, dar nu fără reguli" - o aluzie la decesele şi suferinţele civililor din Gaza asediată.

Conflictul a trezit temeri în Iordania, unde locuieşte o populaţie numeroasă de refugiaţi palestinieni şi de urmaşi ai acestora, că o conflagraţie mai amplă ar putea determina Israelul să expulzeze în masă palestinienii din Cisiordania ocupată. Israelul s-a retras din Gaza în 2005, după o ocupaţie de 38 de ani.

"Suntem împotriva oricărei încercări a Israelului de a crea un exod al palestinienilor sau de a strămuta intern locuitorii din Gaza", a declarat regele Abdullah, potrivit comunicatului Curţii regale.

Iordania, care se învecinează cu Cisiordania la vest, a absorbit cea mai mare parte a palestinienilor care au fugit sau au fost alungaţi din casele lor în timpul războiului care a însoţit crearea Israelului în 1948.

După vizita la Amman, preşedintele francez a aterizat miercuri la prânz la Cairo, unde va discuta cu omologul său egiptean, Abdel Fattah Al-Sissi, despre războiul care face ravagii între Israel şi Hamas, relatează AFP.

Egiptul este un mediator-cheie între palestinieni şi israelieni şi deţine terminalul Rafah, singura poartă de acces în Fâşia Gaza care nu este controlată de statul israelian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.