Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat duminică că ar trebui să existe o anchetă amănunţită asupra morţii proeminentului critic al Kremlinului Alexei Navalnîi, înainte de a face orice acuzaţie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Remarcile sale contrastează puternic cu criticile dure şi rapide ale liderilor occidentali la adresa Rusiei cu privire la moartea lui Navalnîi, vineri, într-o colonie penală arctică.

Preşedintele american Joe Biden a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin şi ”bătuşii săi” sunt responsabili.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins astfel de acuzaţii ca fiind inacceptabile.

Vorbind la o conferinţă de presă după participarea la un summit al Uniunii Africane de la Addis Abeba, Etiopia, Lula a spus că abţinerea de la a lua o poziţie cu privire la moartea lui Navalnîi în acest moment este o chestiune ”de bun simţ”.

”Un cetăţean a murit în închisoare, nu ştiu dacă a fost bolnav sau a avut probleme. A face o acuzaţie înseamnă a banaliza. Sper că un medic legist va oferi o explicaţie pentru motivul pentru care a murit persoana, atâta tot”, a spus Lula.

Comentariile lui Lula reflectă modul în care naţiunile non-occidentale nu s-au alăturat Occidentului în eforturile sale de a-l izola profund pe Putin din cauza invaziei în Ucraina şi a altor probleme.

Lula a cerut în repetate rânduri pacea în Ucraina şi spune că Rusia nu ar fi trebuit să invadeze. Dar el spune că Statele Unite au prelungit inutil războiul.

Mamei lui Navalnîi i s-a spus sâmbătă că fiul ei a fost lovit de ”sindromul morţii subite” şi că trupul său nu va fi predat familiei până la finalizarea unei anchete, a spus echipa sa.

În cadrul conferinţei de presă, Lula a pledat pentru ca Sudul Global să-şi afirme locul cuvenit în economie, politică şi cultură, subliniind importanţa blocului BRICS în acest scop.

Grupul, format din Brazilia, Rusia, China, India şi Africa de Sud, s-a extins oficial în ianuarie, odată cu includerea Egiptului, Etiopiei, Iranului, Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.