Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a părăsit duminică spitalul, la două zile după o operaţie la şold, şi va petrece trei săptămâni de recuperare la reşedinţa prezidenţială din Alvorada, au anunţat biroul său şi medicii, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lula a fost operat vineri la Spitalul Sirio-Libanes pentru artroză la şoldul drept, cauzată de uzura extrem de dureroasă a cartilajului de pe capul femurului.

Medicii se aşteptau ca el să rămână în spital până marţi, dar preşedintele a început să meargă sâmbătă, în cadrul unor şedinţe de fizioterapie. Spitalul a anunţat că duminică a urcat şi coborât scările.

Chirurgul ortoped care a făcut operaţia, Giancarlo Polesello, i-a spus să evite să stea în picioare prea mult timp şi că va trebui să folosească un cadru în primele săptămâni, deoarece procedura afectează echilibrul pacienţilor.

Artroplastia, efectuată sub anestezie generală, a presupus îndepărtarea capului femurului pentru a se implanta o proteză.

Lula a declarat că avea dureri constante de mai bine de un an, deşi acest lucru nu l-a împiedicat să călătorească în zeci de ţări de când a preluat mandatul în ianuarie.

Lula îşi va relua deplasările oficiale în străinătate abia la sfârşitul lunii noiembrie, când intenţionează să se meargă în Emiratele Arabe Unite pentru a participa la reuniunea globală privind clima COP28.

În următoarele trei săptămâni, el va guverna de la Palatul Alvorada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.