Preşedintele american Joe Biden a reafirmat, miercuri, că "intenţionează" să candideze pentru al doilea mandat în 2024, dar va confirma "la începutul anului viitor", informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Intenţia mea este de a reprezenta", a declarat liderul democrat într-o conferinţă de presă, precizând că este vorba despre o "decizie de familie". 

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Joe Biden, cel mai în vârstă preşedinte american ales vreodată, va împlini 80 de ani în câteva zile şi perspectiva unei noi candidaturi nu încântă opinia publică, nici chiar tabăra sa democrată. 

El a precizat că alegerea sa nu va depinde de rivalul său republican Donald Trump, care se gândeşte şi el să-şi anunţe candidatura, săptămâna viitoare, de la reşedinţa din Florida. 

"Nu sunt în niciun caz presat să fac această alegere, astăzi, mâine, oricând, indiferent ce va face predecesorul meu", a explicat el presei la Casa Albă. 

Joe Biden a vorbit a doua zi după alegerile legislative intermediare în care partidul său a limitat pagubele, într-un scrutin care este în mod tradiţional dificil pentru partidul preşedintelui şi care a fost văzut ca un test pentru viitorul său politic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.