Preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika a demisionat ca urmare a protestelor de stradă care durează de mai multe săptămâni, anunţă BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul demisiei a fost făcut printr-o declaraţie transmisă prin intermediul agenţiei de stat APS.

"Preşedintele Republicii, Abdelaziz Bouteflika, l-a notificat oficial pe preşedintele Consiliului constituţional în legătură cu decizia sa de a-şi încheia mandatul", conform declaraţiei.

Televiziunea de stat a precizat că decizia este cu efect imediat.

Potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului va asigura interimatul ca şef al statului până la noi alegeri. 

Bouteflika, aflat la putere de 20 de ani, a renunţat deja la candidatura pentru al cincilea mandat, dată fiind opoziţia crecândă faţă de administraţia sa..

Armata algeriană a cerut şi ca preşedintele, în vârstă de 82 de ani, să fie declarat inapt pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle. Acesta a suferit un accident vascular cerebral în urmă cu şase ani, iar apariţiile sale publice erau rare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.