Premierul sloven Janez Jansa îl felicită pe Trump, înainte ca SUA să termine de numărat voturile în alegerile prezidenţiale

Premierul sloven Janez Jansa îl felicită pe Trump, înainte ca SUA să termine de numărat voturile în alegerile prezidenţiale

Premierul sloven Janez Jansa l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru ”alegerea” sa, în pofida faptului că preşedintele american în exerciţiu s-a declarat învingător înaintea numărării voturilor exprimate în alegerile prezidenţiale americane de marţi.

”E destul de clar că americanii l-au ales pe Donald Trump”, a scris pe Twitter şeful Guvernului de la Ljubljana, care conduce partidul SDS (antimigraţie).

Janez Jansa este - împreună cu omologul său ungar Viktor Orban - unul dintre puţinii lideri europeni care şi-au exprimat susţinerea faţă de candidatura lui Donald Trump.

El a apreciat că Joe Biden, candidatul democrat la fotoliul de la Casa Albă, ar fi ”cel mai slab preşedinte din istoria Statelor Unite”.

Slovenia este ţara natală a Primei Doamne a Stateor Unite Melania Trump, un fost manechin, care a fost naturalizată americană.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră