Premierul danez Mette Fredriksen s-a declarat miercuri ”contrariat” de anularea unei vizite de stat a lui Donald Trump, în urma respingerii ofertei acestuia de a cumpăra Groenlanda, un teritoriu autonom danez, dar a dat asigurări că ”nu există o criză” între Copenhaga şi Washington, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt, evident, contrariată şi surprinsă de anularea vizitei de stat a preşedintelui american”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Mette Fredriksen.

”Însă Danemarca şi Statele Unite nu se află în criză”, a dat ea asigurări, subliniind că invitaţia adresată locatarului Casei Albe de către regatul scandinav ”rămâne valabilă”.

Casa Albă a anunţat marţi seara că o vizită a lui Donald Trump în Danemarca, prevăzută la 2 şi 3 septembrie, a fost anulată.

Presa americană a dezvăluit la sfârţitul săptămânii trecute că Trump s-a informat cu privire la posibilitatea ca Statele Unite să cumpere Groenlanda, un imens teritoriu autonom cu aproximativ 56.000 de locuitori, de la Danemarca.

Trump a publicat apoi o serie de tweet-uri în care şi-a confirmat interesul faţă de insula arctică, declanşând o salvă de reacţii, pe jumătate de indignare, pe jumătate amuzate, atât în Groenlanda, cât şi în Danemarca.

Mette Frederiksen a catalogat, într-o vizită în acest teritoriu, drept ”absurdă” propunerea de cumpărare a preşedintelui american.

Casa regală daneză, care se află la originea invitaţiei adresate lui Donald Trump, şi-a exprimat ”surprinderea” faţă de anunţarea anulării acestei vizite, într-un comunicat transmis televiziunii publice DR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.