Premierul armean Nikol Paşinian îndeamnă joi comunitatea internaţională să acţioneze şi să pedepsească Azerbaidjanul pe care-l acuză de o ”epurare etnică” în enclava separatistă azeră Nagorno Karabah, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă condamnările (comunităţii internaţionale) nu sunt urmate de decizii politice şi juridica adecvate, atunci aceste condamnări vor deveni acte de consimţământ faţă de aceea ce se petrece”, denunţă Nikol Paşinian.

Erevanul anunţă că este pregătit să primească refugiaţi din Nagorno Karabah pe teritoriul armean.

”Statul furnizează o cazare convenabilă tuturor celor care nu au un loc de reşedinţă prestabilit”, a anunţat într-un comunicat Guvernul armean.

Autorităţile armene au anunţat joi că 65.036 de refugiaţi au intrat în ţară din enclava separatistă azeră Nagorno Karabah - reprezentând peste jumătate din populaţia acestei zone secesioniste în care Azerbaidjanul a desfăşurat o ofensivă-fulger săptămâna trecută.

Republica autoproclamată Nagorno Karabah şi-a anunţat joi autodizolvarea sa şi a tuturor instituţiilor sale - începând de la 1 ianuarie 2024 -, la o săptămână după o ofensivă-fulger victorioasă a Azerbaidjanului, în urma a 30 de ani de conflict.

Liderul acestei enclave secesioniste azere, Samvel Şahramanian anunţă, în acest decret, dizolvarea ”tuturor instituţiilor guvernamentale şi organizaţiilor (...) la 1 ianuarie 2024” şi stabileşte că, prin urmare, ”Republica Nagorno Karabah (Arţah) încetează să existe”

Enclava Nagorno Karabah (Arţah, în armeană) a fost cedată de către Iosif Stalin Azerbaidjanului în epoca Uniunii Sovietice, pe fondul unei apropieri faţă de Turcia.

După căderea URSS, această regiune, cu o populaţie de 120.000 de armeni, şi-a proclamat independenţa în urma unui referendum şi a ales în mod democratic un Parlament şi un preşedinte.

Însă statul de stat al enclavei nu a fost recunoscut niciodată în drepturl internaţional şi de către nicio ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.