Populaţia mondială depăşeşte marţi opt miliarde de locuitori, potrivit unor estimări oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care vede în acest lucru ”un jalon important al dezvoltării umane” şi o amintire, în timpul COP27, a ”responsabilităţii noastre comune de a avea grijă de planeta noastră”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ONU consideră că ”această creştere fără precedent” - existau 2,5 miliarde de locuitori în 1950 - este rezultatul ”unei creşteri treptate a duratei de viaţă mulţumită progreselor realizate în domeniul sănătăţii publice, nutriţiei, igienei personale şi medicinei”.

Însă creşterea demografică ridică totodată provocări redutabile ţărilor celor mai sărace - în care se concentrează.

Terra avea mai puţin de un miliard de locuitori până în anii 1800, însă a trecut de la şapte la opt miliarde în doar 12 ani.

Un semn al încetinirii demografice este faptul că are nevoie de aproximativ 15 ani pentru a atinge nouă miliarde de locuitori în 2037.

ONU preconizează un ”vârf” de 20,4 miliarde de locuitori în anii 2080 şi o stagnare până la sfârşitul acestui secol.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.