Un ucrainean în vârstă de 21 de ani va fi expulzat în ţara sa de origine, în urma unei decizii a justiţiei, pentru că a încălcat legislaţia aeriană poloneză înălţând o dronă deasupra clădirilor guvernamentale din Varşovia, a anunţat miercuri poliţia, relatează AFP.
Depistarea unei drone care survola cartierul guvernamental unde se află, în special, birourile prim-ministrului şi ale Ministerului Apărării, precum şi reşedinţa şefului statului a pus în alertă serviciile de protecţie ale statului, luni, la câteva zile după intrarea în Polonia a aproximativ 20 de drone ruseşti.
Luni, după ce a neutralizat drona, poliţia a reţinut două persoane, un ucrainean de 21 de ani şi o bielorusă de 17 ani.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Iniţial, premierul polonez Donald Tusk a anunţat arestarea a doi cetăţeni din Belarus.
Tânărul „a încălcat legislaţia referitoare la spaţiul aerian”, a declarat pentru AFP Jacek Wisniewski, purtătorul de cuvânt al poliţiei din capitala poloneză.
Ucraineanul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost condamnat la o amendă, expulzat în ţara sa de origine şi i s-a interzis intrarea pe teritoriul polonez şi în alte ţări din spaţiul Schengen pentru o perioadă de 5 ani. „Începând de astăzi, el va fi predat poliţiei de frontieră ucrainene”, a declarat pentru AFP Dagmara Bielec, purtătoarea de cuvânt a poliţiei de frontieră poloneze.
Tânăra din Belarus a fost interogată de poliţie şi eliberată, potrivit lui Wisniewski.
În urma intrării dronelor ruseşti, mai multe ţări europene, printre care Franţa, Germania şi Suedia precum şi Marea Britanie, au anunţat că îşi vor consolida contribuţia la apărarea aeriană a Poloniei de-a lungul frontierei sale estice cu Ucraina şi Belarus, aliat al Moscovei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.