Poliţia catalană a evacuat luni Placa de Catalunya, din Barcelona, la patru zile după atacul terorist din zonă, soldat cu 15 morţi, relatează Daily Mail. La scurt timp după aceea, autorităţile au anunţat că a fost vorba de o alarmă falsă, iar accesul populaţiei în zonă este din nou permis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forţele de ordine ar fi descoperit un pachet suspect, a declarat un oficial local.

Elia Danon, în vârstă de 21 de ani, a publicat un clip pe Twitter în care poliţia evacuează turişti din Placa de Catalunya.

Zona a fost închisă de forţele de ordine.

“Au evacuat metroul, staţiile şi magazile din Pl. Catalanya. Pachet suspect într-un autobuz. Zona evacuată din motive de securitate”, a scris Danon.

Alerta vine în condiţiile în care autorităţile au anunţat luni că 15 persoane au murit în atentatele de săptămâna trecută, de la Barcelona şi de la Cambril.

A  15-a persoană care şi-a pierdut viaţa este un bărbat de 34 de ani, originar din Vilagranca del Penedes, găsit înjunghiat într-o maşină care a forţat un baraj al poliţiei cu câteva ore după atentatul de la Barcelona.

Vehiculul a fost găsit abandonat, câteva ore mai târziu, la Sant Just Desvern, o suburbie a capitalei catalane.

Poliţişii nu legaseră până acum, oficial, acest incident de atentate, deşi se specula că ar avea legătură. 

Poliţia caută în continuare un suspect pentru atentat.  

Incidentul de luni vine în condiţiile în care situaţia este tensionată în toată Europa, după atentatele din Spania şi din Finlanda.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.