Numărul deceselor provocate de infectarea cu virusul 2019-nCoV, descoperit la finalul anului trecut în China, a ajuns la 17, iar autorităţile au transmis miercuri că peste 540 de oameni au fost infectaţi în această ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile sanitare chineze declaraseră miercuri dimineaţă că cel puţin 440 de cazuri au fost confirmate în ţară şi că fuseseră înregistrate 9 decese.

Marţi a fost confirmat şi primul caz de infecţie cu acest nou virus în Statele Unite. Cazuri au fost raportate şi în Coreea de Sud, Thailanda şi Japonia şi mai multe suspecte, în Australia.

Preşedintele american Donald Trump, aflat la Davos (Elveţia), a declarat miercuri că virusul a fost „gestionat foarte bine” în SUA, potrivit NBC.

China a anunţat că ia măsuri de prevenţie de clasă A, obişnuite în cazul unor epidemii majore. Astfel, va fi posibilă izolarea anumitor areale afectate şi plasarea în carantină a pacienţilor. Măsuri de acest fel au fost luate în China în 2009, pentru a stopa răspândirea virsului H1N1.

Oficialii din această ţară avertizează că virusul poate suferi mutaţii şi că se poate răspândi mai mult.

Sute de milioane de oameni sunt aşteptaţi să călătorească în întreaga Chină şi peste hotare săptămânile acestea, având în vedere că sâmbătă este sărbătorit Anul Nou chinezesc. Autorităţile se tem că virusul s-ar putea extinde şi mai mult şi, astfel, nu va putea fi monitorizată răspândirea bolii.

Miercuri, la Geneva, este programată o întâlnire de urgenţă a reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a decide dacă este cazul să declare urgenţă în domeniul sănătăţii publice la nivel internaţional şi pentru a stabili ce recomandări trebuie făcute în acest caz.

Tipul de pneumonie înregistrat recent în oraşul chinez Wuhan este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever (SARS), potrivit cercetătorilor din China.

Virusul 2019-nCoV nu a mai fost identificat până acum la om. Cercetătorii cred că provine de la animalele infectate şi de la fructele de mare prin piaţa din Wuhan.

Nu a fost încă depistată sursa virusului. Semnele de îmbolnăvire sunt tusea, febra şi insuficienţa respiratorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.