Coreea de Nord a criticat sâmbătă Statele Unite, care o acuză de nerespectarea drepturilor omului, denunţând declaraţii ”răuvoitoare” ale Washingtonului care ar putea, în opinia Phenianului, să amplifice tensiunile în peninsula coreeană, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adunarea Generală a ONU a condamnat miercuri încălcările dreptului omului care durează ”de mult timp şi continuu” în Coreea de Nord, într-o rezoluţie anuală prezentată de câteva zeci de ţări, inclusiv Statele Unite, pe care ambasadorul nord-coreean la ONU le-a respins.

Într-un comunicat atribuit de kCNA unui purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de externe, Phenianul avertizează Washingtonul că o contestare a sistemului de guvernare nord-coreean invocând probleme legate de drepturile omului ar putea ”să(-l) coste scump”.

Este vorba despre primul comunicat nord-coreean după ce emisarul american pentru Coreea de Nord Stephen Biegun a îndemnat Phenianul să reia negocierile cu Washingtonul în vederea unei ”denuclearizări”, un îndemn pe care numărul doi de la Departamentul de Stat l-a lansat săptămâna aceasta într-un turneu în regiune şi care a rămas fără răspuns.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.