Pete Hegseth îi atacă din nou pe europeni, la Dialogul de la Shangri-La, şi-i îndeamnă să se abţină ”să facă morală”. El anunţă ”decizii importante” viitoare cu privire la securitatea Europei

Pete Hegseth îi atacă din nou pe europeni, la Dialogul de la Shangri-La, şi-i îndeamnă să se abţină ”să facă morală”. El anunţă ”decizii importante” viitoare cu privire la securitatea Europei

Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a anunţat ”decizii importante” viitoare cu privire la securitatea Europei, într-un discurs pe care l-a susţinut la Conferinţa Apărării Dialogul de la Shangri-La, în Singapore, în care i-a acuzat din nou pe europeni de faptul că au ignorat ”prea mult timp” îndemnurile Washingtonului de a-şi consolida apărarea, relatează AFP.

El a lăudat ţările asiatice care, în opinia sa, "au înţeles de mult timp că soclul unui parteneriat durabil nu se află pe valori idealizate, ci pe o aliniere concretă a intereselor naţionale".

"Atunci când interesele noastre sunt divergente, noi acţionăm împreună cu determinare. Atunci când interesele noastre diverg, ne adaptăm cu pragmatism, fără dramă şi fără să facem morală. Cred că Europa Occidentală ar putea învăţa din asta", a declarat el.

Pete Hegseth a reiterat poziţia foarte critică a administraţiei Trump împotriva europenilor.

El i-a acuzat de faptul că au susţinut mult timp "o retorică mondialistă găunoasă pe tema unei ordini mondiale bazate pe reguli, în timp ce capitalele europene îşi deschideau larg frontierele şi îşi goleau armatele de substanţă".

Donald Trump le cere de mult timp europenilor să preia mai mult din propria securitate.

El vrea să reducă prezenţa militară americană pe Bătrânul Continent, un subiect care a revenit pe masă în ultimele săptămâni, după ce au refuzat să-i susţină Războiul în Iran.

"Europa şi NATO au de luat decizii importante şi le veţi afla în curând", a declarat sâmbătă Pete Hegseth la Dialogul de la Shangri-La, o Conferinţă Interguvernamentală de Securitate organizată anual în Singapore.

"Prea mult timp, apelurile politicoase către aliaţii noştri europeni pentru ca să cheltuiască mai mult pentru propria lor apărare au rămas literă moartă", şi-a exprimat el regretul.

"Ei sunt, în sfârşit, pe cale să recupereze întârzierea", a notat el.

În urma unor presiuni ale lui Donald Trump, NATO şi-a stabilit anul trecut ca obiectiv să investească în mod colectiv 5% din PIB-ul membrilor săi în apărare, însă majoritatea ţărilor sunt încă departe de acest nivel.

În timpul unei reuniuni recente a NATO în Suedia, secretarul de Stat american Marco Rubio le-a confirmat europenilor că trebuie să înveţe să se descurce cu mai puţini militari americani.

Marco Rubio a anunţat că o ajustare urmează să fie anunţată în curând cu privire la ceea ce unele state membre NATO numesc "cavaleria" - Grupul de forţe care poate să fie mobilizat în 180 de zile, în caz de necesitate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră