Nadia Comăneci, decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce / Aţi făcut ceva excepţional, i-a transmis preşedintele Nicuşor Dan - VIDEO

Nadia Comăneci, decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce / Aţi făcut ceva excepţional, i-a transmis preşedintele Nicuşor Dan - VIDEO

Nadia Comăneci a fost decorată de preşedintele Nicuşor Dan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni.

"Mă bucur că v-am conferit cea mai înaltă distincţie a statului român pentru un sportiv, pentru performanţe excepţionale obţinute în urmă cu câţiva ani. Ce înseamnă excepţional? Dacă ne uităm la ştiri, ieri s-au întâmplat 100 de lucruri excepţionale, Am pierdut o măsură în limbă. E bine să operăm cu bine, foarte bine, mai puţin bine, ca să ne raportăm corect. Dumneavoastră aţi făcut ceva excepţional. Dacă lumea după 50 de ani îşi aduce aminte, dacă multe fetiţe din lumea asta vor încă să devină Nadia, ce aţi făcut dumneavoastră este excepţional. Pentru a face ceva excepţional, trebuie multă muncă, Trăim într-o societate, în care ni se spune că trebuie să avem rezultate rapide. Dacă vrei să ajungi la rezultate deosebite, care contează, trebuie multă muncă. Vreau să vă felicit pentru că inevitabil în sport, cei care obţin gloria, o obţin la vârste mici. Vă felicit că nu aţi fost doborâtă de glorie, că aţi rămas o persoană vie, care promovează gimnastica şi continuaţi să promovaţi şi sprijiniţi România", a declarat Nicuşor Dan.

Nadia a mulţumit pentru această onoare şi a subliniat că vrea să ajute copiii să-şi găsească pasiunea în sport.

"Mulţumesc pentru această onoare extraordinară. Mă bucur că pot avea familia şi pe toţi cei dragi alături de mine. Este adevărat, o fetiţă de 6 ani şi-a găsit pasiunea într-o sală de gimnastică. Nu am făcut singură, am avut o echipă întreagă şi dorinţa mea este ca acest an de sărbătoare să transmită copiilor curajul de a-şi găsi limita în pasiunea lor. Doresc să dau mai departe această moştenire, să ajut copiii să practice sportul. Datorită faptului că am făcut sport, mi-am întâlnit soţul peste Ocean. Sportul ne conectează pe toţi, vorbeşte aceeaşi limbă", a afirmat marea campioană.

La ceremonia de la Cotroceni, Nadia Comăneci a fost însoţită şi de soţul ei, Bart Conner.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră