Peste zece milioane de americani au votat în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, prin corespondenţă sau anticipat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alegătorii au depus un total de 10.296.180 de buletine de vot în statele respective”, un record, a anunţat luni pe site US Elections Project de la Universitatea din Florida.

Potrivit instituţiei, nivelul votului anticipat în scrutinul în care se înfruntă Donald Trump şi Joe Biden, este cu mult mai mare decât în 2016, iar numeroşi americani recurg puternic la votul prin corespondenţă pentru a evita să voteze personal în plin pandemie de covid-19.

Această creştere intervine în contextul crizei sanitare cauzate de noul coronavirus, care a condus la o recurgere masivă la votul anticipat şi la votul prin corespondenţă mai ales în rândul democraţilor.

Preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump a semănat confuzia şi şi-a exprimat neîncrederea în votul prin poştă care, în opinia sa, ar antrena o fraudă generalizată - acuzaţii nefondate.

Universitatea din Florida compilează date raportate de state cu privire la votul anticipat.

În 2016, până la 16 octombrie 1,4 milioane de americani  îşitrimiseseră bultetinul de vot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.