Peste 600 de persoane cu legături cu unul dintre cele mai puternice carteluri mexicane ale drogurilor au fost arestate în ultimele şase luni în Statele Unite, dintre care 250 în cadrul unei operaţiuni miercuri dimineaţa (ora locală), au anunţat autorităţile americane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Operaţiunea Python” este ”lovitura de cea mai mare amploare aplicată de autorităţile americane” cartelului Jalisco Noua Generaţie, a anunţat miercuri într-o conferinţă de presă un reprezentant alAgenţiei americane antidrog (DEA) Uttam Dhillon.

”Însă este doar începutul eforturilor noastre de a distruge această organizaţie criminală” care utilizează metode ultraviolente şi care inundă întreaga lume cu diverse droguri, mai ales sintetice, a precizat el.

Arestările au vizat eşalonul ”de la vârf şi intermediar” al organizaţiei, cunoscute prin structura sa piramidală, conducă de liderul său Nemesio Oseguera - alias ”El Mencho”, a mai precizat Dhillon.

Fugar de mai mulţi ani, acest narcotraficant în vârstă de 53 de ani este căutat în Statele Unite din 2014, iar un nouact de acuzare, cu privire la continuarea activităţilor sale criminale, a fost dezvăluit miercuri.

Statele Unite oferă o recompensă în valoare de zece milioane de dolari în schimbul oricăror informaţii care să conducă la arestarea lui ”El Mencho”.

Laţul se strânge în jurul familiei sale.

Fiul său, Ruben, ”El Menchito” a fost arestat în Mexic în 2015 şi a fost extrădat în februarie către Statele Unite, pentru a fi judecat de trafic de droguri, iar fiica sa, Jessica Johanna, zisă ”La Negra”, a fost arestată în urnă cu două săptămâni la Washington, unde este acuzată de spălare de bani.

În afară de aceste arestări, agenţi americani au confiscat 20.000 de kilograme de droguri - inclusiv peste 15.000 de kilograme de metamfetamină - şi peste 20 de milioane de dolari în numerar, a precizat Dhillon.

În octombrie 2018, autorităţile americane estimau că Jalisco Noua Generaţie importa lunar în Statele Unite cel puţin cinci tone de cocaină şi cinci tone de metamfetamină.

În Mexic, cartelul nu ezită să atace obiective militare sau ale poliţiei pentru a-şi afirma acapararea.

În 2015, membri ai grupării criminale au ucis 20 de militari şi o poliţistă într-un atac cu un lansator de grenade asupra unui elicopter militar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.