Peste 500 de migranţi au ajuns duminică pe insulele greceşti Lesbos, Samos şi Chios, a declarat un reprezentant al poliţiei elene, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel puţin şase ambarcaţiuni cu peste 300 de migranţi la bord au ajuns pe insula Lesbos, iar 150 de refugiaţi au ajuns la Samos.

Reuters notează că premierul grec Kyriakos Mitsoutakis a convocat consiliul naţional de securitate, duminică seară.

În ultimele zile, mii de migranţi au încercat să treacă graniţa din Turcia către Grecia.

Joi, Turcia a anunţat că a decis să nu îi mai oprească pe refugiaţii sirieni să ajungă în Europa pe pământ sau pe mare. Declaraţia a fost făcută în anticiparea sosirii refugiaţilor din regiunea Idlib din Siria, unde aproape un milion de oameni şi-au părăsit locuinţele pentru a fugi din calea războiului dintre forţele  guvernamentale siriene, ajutate de Rusia, şi rebelii susţinuţi de Turcia. Poliţia turcă, paza de coastă şi oficialii forţelor de securitate de la graniţă ale Turciei au primit ordin să nu intervină.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că urmăreşte îndeaproape şi cu îngrijorare situaţia la frontiera externă a UE cu Turcia, dând asigurări că Grecia şi Bulgaria - care se confruntă cu un val de migranţi proveniţi din Turcia - au întregul sprijin al UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.