Peste 18.000 de vaci au murit după ce o explozie şi un incendiu au avut loc la o fermă de lactate a unei familii din vestul Texasului, acesta fiind cel mai grav astfel de incendiu înregistrat în Statele Unite, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pompierii au salvat un angajat de la ferma de lactate South Fork, din apropiere de Dimmitt, în timp ce flăcările au mistuit o clădire şi ţarcurile, potrivit imaginilor şi declaraţiilor oferite de biroul şerifului din districtul Castro.

 

Cauza incendiului este încă investigată, iar membrii familiei care deţin ferma, aflată într-unul dintre districtele din Texas cele mai mari producătoare de lapte, nu au putut fi contactaţi imediat.

Incendiul a fost urmat de apeluri ale Institutului pentru Bunăstarea Animalelor (Animal Welfare Institute – AWI), unul dintre cele mai vechi grupuri privind protecţia animalelor din SUA, care a cerut legi care să prevină astfel de incendii care ucis sute de mii de animale la ferme, în fiecare an.

Nu există reglementări federale privind protecţia animalelor de aceste incendii şi doar câteva state, nu şi Texas, au adoptat coduri privind protecţia la incendiu pentru astfel de clădiri, potrivit unei declaraţii a AWI.

Incendiul este cel mai devastator de acest fel, care afectează vite, din 2013 încoace, de când AWI monitorizează astfel de incidente. Circa 6,5 milioane de animale de la ferme, majoritatea păsări, au murit în astfel de incendii în ultimul deceniu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.