Cel puţin o persoană a murit în confruntările dintre protestatari şi poliţie în Macusani, un oraş din sudul statului Peru, lângă graniţa cu Bolivia, a anunţat miercuri spitalul San Martin de Porres, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„La ora 18.20, o femeie, de aproximativ 35 de ani, care nu avea semne vitale, a ajuns la camera de urgenţă”, potrivit spitalului.

De la începutul crizei, pe 7 decembrie, au fost înregistrate 43 de decese. Comunicatul de presă vorbeşte şi despre un „prognostic (vital) rezervat” unui bărbat „în vârstă de 30 de ani” rănit în „torax”.

Acest deces vine în momentul în care mii de ţărani andini au pornit în ultimele zile spre Lima pentru a lua parte la un miting amplu, joi. Potrivit presei locale, secţia de poliţie a oraşului a fost incendiată în timpul confruntărilor.

Manifestanţii, care provin în principal din regiunile andine din sud, cer demisia noului preşedinte Dina Boluarte, dizolvarea Parlamentului, o Adunare Constituantă şi alegeri.

Peru este zguduit de tulburările care au izbucnit după demiterea şi arestarea la 7 decembrie a preşedintelui de stânga Pedro Castillo, acuzat că a încercat o lovitură de stat în încercarea de a dizolva Parlamentul care se pregătea să rămână fără putere.

Pentru a înfrâna mişcarea de protest, guvernul a declarat duminică stare de urgenţă pentru 30 de zile în Lima, Cuzco, Callao şi Puno, una dintre cele mai afectate regiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.