Preşedinta peruană a decretat miercuri stare de urgenţă la graniţe şi a ordonat desfăşurarea forţelor armate pentru a consolida punctele de control şi a bloca migranţii care călătoresc din Chile, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sute de migranţi care au locuit în Chile, în principal din Haiti şi Venezuela, conform Naţiunilor Unite, încearcă să părăsească ţara şi au rămas blocaţi de săptămâni la graniţa dintre oraşul peruan Tacna (sud) şi Arica, în nordul Chile.

Pe măsură ce Chile înăspreşte controalele migraţiei, mulţi spun că vor să se întoarcă acasă sau să se mute mai în nord, în Statele Unite.

Guvernul peruan a trimis deja 200 de poliţieşti pentru a consolida punctele de trecere a frontierei, în încercarea de a reduce criminalitatea transnaţională.

Miercuri, preşedinta Dina Boluarte a declarat că militari vor fi dislocaţi pentru a consolida punctele de trecere a frontierei cu Chile, Bolivia, Brazilia, Ecuador şi Columbia.

„Poliţia naţională va menţine controlul ordinii interne cu sprijinul forţelor armate”, a spus ea reporterilor.

Guvernul nu a precizat ce va presupune starea de urgenţă în ceea ce priveşte restricţiile asupra libertăţilor individuale şi publice şi nici cât timp va rămâne în vigoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.