Persoanele din Germania care nu au fost vaccinate contra coronavirusului ar putea să fie afectate de restricţii în următoarele luni, a avertizat secretarul general al Cancelariei Angelei Merkel, într-un interviu publicat duminică, scrie DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacă Germania va fi lovită de un al patrulea val dur al coronavirusului în următoarele luni, persoanele care nu au fost încă vaccinate s-ar putea să le fie interzisă intrarea în baruri şi alte unităţi sociale, a spus Helge Braun, secretarul general al Cancelariei pentru Bild am Sonntag.

"Dacă vom avea o rată ridicată de infecţie în ciuda procedurilor noastre de testare, atunci cei nevaccinaţi vor trebui să îşi reducă contactele", a spus el. "Acest lucru înseamnă că anumite opţiuni precum restaurante, cinematografe şi vizite pe stadioane, chiar şi pentru persoanele nevaccinate care au fost testate, nu ar mai fi posibile, deoarece riscul pentru toţi ceilalţi este prea mare". 

Dar Braun, care este şi medic, a afirmat că, atât timp cât vaccinurile utilizate în prezent funcţionează atât de bine împotriva variantei Delta a coronavirusului, un blocaj complet nu ar trebui să fie necesar. 

El s-a folosit de interviu pentru a cere germanilor să se vaccineze, argumentând că serurile au 90% eficienţă în stoparea bolilor grave "iar cei vaccinaţi vor avea mai multă libertate decât cei nevaccinaţi". 

Aproximativ 60% din populaţia Germaniei a primit cel puţin o doză. Doar mai puţin de 50% sunt consideraţi complet vaccinaţi.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.