Autorităţile germane au percheziţionat marţi locuinţele a 17 persoane din landul Bavaria, acuzate că au răspândit discursuri de ură antisemită şi ameninţări online la adresa evreilor, relatează The Guardian. În plus, ministrul german de interne a îndemnat grupurile musulmane din ţară să condamne explicit atacurile mortale comise de Hamas la 7 octombrie şi să îşi exprime solidaritatea cu Israelul, potrivit The Times of Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit poliţiei criminale bavareze, suspecţii la locuinţele cărora au fost făcute percheziţii sunt 15 bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 62 de ani, a relatat agenţia germană de presă dpa. Poliţia i-a interogat pe suspecţi şi a confiscat probe din locuinţele lor, inclusiv telefoane mobile şi laptopuri, a precizat agenţia.

Suspecţii ar fi sărbătorit atacurile comise de Hamas asupra Israelului la 7 octombrie şi au fost acuzaţi că au răspândit pe reţelele sociale un discurs de ură împotriva evreilor, folosind simboluri ale unor organizaţii teroriste interzise, a relatat Associated Press.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Operaţiunea poliţiei s-a concentrat asupra capitalei Bavariei, Munchen.

"Din păcate, antisemitismul are un impact asupra vieţii de zi cu zi a multor evrei din Germania", a declarat Michael Weinzierl, comisarul poliţiei bavareze împotriva infracţiunilor motivate de ură. "Atacul terorist al Hamas împotriva Israelului are, de asemenea, un impact asupra vieţii lor în Germania", a adăugat el.

Pe de şată parte, ministrul german de interne, Nancy Faeser, îndeamnă grupurile musulmane din ţară să condamne explicit atacurile mortale comise de Hamas la 7 octombrie şi să îşi exprime solidaritatea cu Israelul.

"În această ţară trăiesc aproximativ 5,5 milioane de musulmani, care reprezintă al doilea grup religios ca mărime. Mă aştept ca organizaţiile musulmane să se poziţioneze în mod clar şi să îşi susţină responsabilităţile în societate", a declarat Nancy Faeser într-un interviu acordat postului german de televiziune ARD, relatează The Times of Israel.

Grupurile trebuie să "condamne clar" atacul Hamas şi nu doar cu un "da, dar", a spus ea. "Trebuie să fie foarte clar. Suntem alături de Israel", a adaugat Faeser. Unele grupuri musulmane "s-au ridicat într-adevăr la înălţimea responsabilităţilor lor", spune ea. "Altele nu au făcut-o", a continuat ministrul. Vocile care "ne apără valorile" trebuie să devină mai puternice, a spus Nancy Faeser.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.