Pentagonul exercită presiuni asupra industriaşilor americani ai apărării să-şi dubleze sau să-şi crească chiar de patru ori producţia de rachete cât mai rapid, pentru a se pregăti de un eventual conflict cu China, dezvăluie în ediţia de luni The Wall Street Journal (WSJ).
O serie de reuniuni a avut loc în ultimele săptămâni între reprezentanţi ai Pentagonului şi conducătorii mai multor producători de rachete.
Secretarul Apărării Pete Hegseth şi şeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, au participat la o masă rotundă, în iunie.
Această iniţiativă - denumită Consiliul Accelerării Muniţiei - este condusă de către secretarul adjunct al Apărării Steve Feinberg.

”Preşedintele (american Donald) Trump şi secretarul (Apărării Pete) Hegseth explorează căi extraordinare pentru a ne consolida puterea militară şi a accelera producţia de muniţie”, a declarat WSJ un purtător de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell.
După invazia Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, oficiali militari americani sunt îngrijoraţi de capacitatea americană de relansare rapidă a lanţurilor de producţie de armament.
Statele Unite au tras, în timpul Războiului de 12 Zile între Israel şi Iran sute de rachete sofisticate, reducându-şi în mod semnificativ stocurile.
12 TIPURI DE ARMAMENT
În total, 12 timpuri de armament se află în centrul acestui proiect, inclsuiv rachete antinavă şi aeropurtate, dar mai ales sistemul de apărare aerian de tip PATRIOT, care şi-a dovedit în ultimii ani eficienţa atât în Israel, cât şi în Ucraina.
Însă, în prezent, constructorului sistemului PATRIOT, Lockheed Martin, îi este tot mai greu să facă faţă cererii tot mai mari a acestui sistem foarte performant.
În decurs de trei ani, perioada 2024-2026, Lockheed Martin ar urma să producă 2.000 de rachete de tip PAC-3, folosite de sistem, însă Pentagonul vrea să atingă acest volum - anual.
Washingtonul vrea să poată să dispună de interceptori suplimentari pentru a apăra bazele aliaţilor săi în regiunea Asia-Pacific.
Oficiali din Guvern şi persoane din afara Guvernului se tem că obiectivele stabilite sunt nerealiste, scrie WSJ, în contextul în care asamblarea completă a unei rachete poate dura doi ani.
Testele şi certificarea noilor arme pot dura, de asemenea, alte câteva luni şi costă sute de milioane de dolari.
În iulie, locatarul Casei Albe a semnat ”Big, Beautiful Bill”, prin care alocă 25 de miliarde de dolari suplimentare muniţiei în următorii cinci ani.
Însă analişti militari americani estimează că este nevoie de zeci de miliarde de dolari pentru atingerea acestor obiective.
Cei mai mari industriaşi, Lockheed Martin şi Raytheon, au reacţionat deja, recrutând, mărindu-şi fabricile şi crescându-şi stocurile de piese de schimb, în anticiparea unei creşteri a cererii.
Însă alţii întâmpină dificultăţi în atingerea acestor obiective şi ezită să investească masiv, din cauză că Guvernul nu a alocat noi fonduri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.