Rusia continuă să furnizeze diverse tipuri de armament rebelilor libieni - precum avioane de vânătoare, rachete antiaeriene, mine ţi vehicule blindate - prin intermediul grupului de mercenari Wagner, acuză Departamentul american al Apărării, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentagonul a difuzat imagini satelitare care surprind, acuză el, echipament militar furnizat de grupul Wagner, cunoscut ca apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin, ”pe liniile frontului” războiului civil din Libia, la Sirt.

Potrivit Pentagonului, imaginile surprind avioane ruse de transport - precum avioane de tip Il-76s, avioane de vânătoare, vehicule antiaeriene de tip SA-22 şi un vehicul blindat rezistent la mine - la Sirt şi la baza aeriană Al-Khadim, în estul Libiei.

Aceasta este proba, afirmă directorul însărcinat cu Operaţiuni la Comandamentul american pentru Africa (AFRICOM), generalul Bradford Gering, a faptului că Moscova este pe cale să-şi consolideze prezenţa în Libia, alături de mareşalul Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, care încearcă din aprilie 2016 să cucerească Tripoli cu forţa.

”Tipul şi volumul echipamentului demonstrează intenţia (de a implementa) capacităţi pe termen lung în vederea unor acţiuni de luptă, nu ajutor umanitar, şi arată că Ministerul rus al Apărării susţine aceste operaţiuni”, denunţă, într-un comunicat, generalul Bradford Gering.

Americanii spun că au documentat livrarea de către Rusia Libiei - prin intermediul grupului Wagner - a celpuţin 14 avioane de vânătoare şi de asalt de tip MiG-29 şi Su-24.

Africom a acuzat săptămâna trecută grupul rus de mercenari Wagner de faptul că a amplasat mine la Tripoli şi în jurul capitaei libiene, încălcând astfel un embargo ONU impus livrărilor de armament în Libia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.