Reprezentantul Coreei de Nord la ONU a avertizat că peninsula coreeană se află ”pe marginea prăpastiei unui război nuclear”, din cauza ”acţiunilor nechibzuite” ale Statelor Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acţiunile ”imprudente” şi ”isteria continuă a Statelor Unite şi aliaţilor lor în privinţa confruntării nucleare (...) conduc peninsula coreeană către o situaţie militară pe marginea prăpastiei unui război nuclear”, a avertizat marţi ambasadprul Phenianului la ONU, Kim Song, într-un discurs la Adunarea Generală.

Reprezentantul Nordului a atacat politica Washingtonului şi a denunţat o ”situaţie actuală periculoasă creată de către Statele Unite, care caută să-şi impună ambiţia hegemonică prin toate mijloacele, supraestimându-le puterea”.

Reprezentantul regimului dictatorului Kim Jong Un consideră că ”vina le revine şi forţelor conducătorilor Republicii Coreea (Coreea de Sud), care încearcă să impună flagelul unui război nuclear împotriva naţiunii” nord-coreene.

Seulul ar fi ”obsedat de supunerea vită faţă de Statele Unite şi faţă de o confruntare fratricidă”, a conchis diplomatul nord-coreean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.